Vicepremierul rus şi ministrul energiei Aleksandr Novak, a precizat luni, că în cazul în care Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană interzic importurile de petrol din Rusia, preţurile ar putea trece de 300 de dolari pe baril, scrie agerpres.ro
"Este absolut clar că o respingere a petrolului rusesc ar duce la consecinţe catastrofale pentru piaţa globală", a spus Novak, într-o declaraţie video difuzată la televiziunea de stat.
"Creşterea preţurilor riscă să fie imprevizibilă. Ar putea ajunge la 300 de dolari per baril, dacă nu mai mult", a adăugat oficialul rus.
În contextul agravării războiului din Ucraina, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a spus că Washingtonul şi aliaţii europeni discută un posibil embargou asupra importurilor de petrol rusesc, în ideea de a înăspri sancţiunile economice impuse Moscovei.
Cu toate acestea, europenii sunt mai prudenţi deoarece unele state din regiune, cum este Germania, depind foarte mult de petrolul şi gazele naturale ruseşti, informează agerpres.ro
'Amenințare' de la Kremlin: Dacă Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană fac acest lucru, prețurile la barilul de petrol trece de 300 de dolari
Trending

16:06Actual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

18:04Actual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

20:24Social
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

17:38Actual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății
Articole Similare

19 marExterne
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15 marExterne
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15 marExterne
Încă o țară europeană îi întoarce spatele lui Donald Trump. De ce avioanele militare americane nu vor putea survola spațiul aerian al acestui stat

15 marExterne
Tatăl Melaniei Trump făcea afaceri din vremea comunismului. A început să pozeze pentru revistele de modă de la 16 ani

14 marExterne



