Amenințare pentru Booking.com. Faimosul site de travel trece prin cele mai dificile momente de la apariție și până acum

Autor: Andreea Vlad

Publicat: 02-08-2025 15:01

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Booking.com, colosul mondial al rezervărilor online, este epicentrul unui scandal juridic de proporții. Astfel, mii de hotelieri din 26 de țări europene au intentat o acțiune colectivă împotriva renumitei platforme de travel, acuzând-o de taxe excesive și practici anticoncurențiale.

Asociația Hotelieră Germană a avut prima inițiativă, care s-a soldat și cu primul succes în instanță.

Bloc european contra Booking. Acuzații de abuz de putere și poziție dominantă

Hotelierii afirmă că Booking.com a profitat clar de poziția sa dominantă pe piața rezervărilor online, impunând comisioane care variază între 12% și 20% din fiecare tranzacție. Evident, este o povară greu de susținut, în special în zona afacerilor mici și mijlocii din turism.

booking

Potrivit președintelui Asociației Hotelierilor din Austria (ÖHV), Walter Veit, platforma „a abuzat de această putere de piață și a perceput comisioane exorbitante, pe care hotelurile au fost forțate să le accepte pentru a rămâne vizibile online”.

Acțiunea colectivă este coordonată de Fundația „Hotel Claims Alliance”, fiind susținută de o echipă internațională de juriști și economiști specializați în concurență. Participarea hotelurilor la proces este gratuită, grație unei finanțări externe, termenul limită pentru înscriere fiind prelungit până la 29 august. Acțiunea și-a propus să genereze un precedent care ar putea rescrie serios modelul de afaceri al Booking.com în Europa, relatează ziarulromânesc.de.

De adăugat că asociațiile hoteliere din 26 de țări iau parte activă la acțiune. Este vorba de: Austria, Belgia, Cehia, Cipru, Croația, Danemarca, Elveția, Estonia, Finlanda, Germania, Grecia, Irlanda Islanda, Italia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia și Ungaria.

CITEȘTE ȘI: Locația în care foarte mulţi români vor merge în vara lui 2025 a fost desemnată cea mai aglomerată stațiune din Europa

Clauza care limitează libertatea hotelurilor

Însă, pe lângă comisioanele considerate abuzive, hotelierii critică și o practică contractuală controversată: așa-numita „Bestpreisklausel” (clauza celui mai bun preț). Aceasta le interzice hotelurilor să afișeze pe propriile site-uri prețuri mai mici sau condiții mai bune decât cele afișate pe celebra platformă.

Practic, clienții sunt nevoiți să rezerve prin intermediul platformei și să plătească mai mult. În paralel, hotelierii pierd contactul direct cu aceștia, rămânând dependenți de sistem. De notat că, în unele state europene, astfel de clauze au fost deja interzise prin lege.

În pofida presiunii crescânde, Booking.com a respins acuzațiile, punctând că nu a încălcat legislația europeană privind concurența. Compania apreciază că nu există temei legal pentru despăgubirile solicitate. Mai mult, celebra platformă susține că oferă un serviciu valoros atât pentru clienți, cât și pentru partenerii săi hotelieri.

CITEȘTE ȘI: Ai grijă să nu rămâi și fără concediu, și fără bani! Escrocheriile pe Airnb și Booking s-au înmulțit pe timp de vară

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri