E scandal pe banii europeni, în România! Nu penru că nu i-am primi, ci pentru că trebuie să-i dăm înapoi. Primăria Dumești din județul Iași trebuie să returneze fondurile europene alocate pentru modernizarea unui drum comunal.
Administrația a pierdut în Instanţă în fața Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, dar a făcut contestație la executarea silită.
Proiect ratat de primărie
Fostul primar al comunei, Mihai Cocoveică, a dat vina pe instituţiile guvernamentale, care ar fi jucat ping-pong timp de trei ani cu primăria care trebuia să actualizeze inventarul comunei cu acest drum şi al introducerii lui în domeniul public, potrivit g4media.ro.
În consecinţă, la termenul scadent, drumul nu exista în hârtii (nu avea numărul cadastral), deşi, fizic, e şi acum acolo unde îl ştiu toţi cei care îl folosesc. AFIR a cerut primăriei banii înapoi, iar acum este pe cale să și-i ia.
Proiectul ratat făcea referire la modernizarea drumului DC 26 între Dumeşti-Hoişeşti, contract atribuit în 2018 firmei Daroconstruct pentru aproape 4 milioane de lei. Suma echivalează cu totalul veniturilor proprii anuale ale comunei, respectiv jumătate din bugetul Dumeștiului.
Şi statul ar trebui să returneze bani
Conform unui proiect OUG, tatul ar urma să le dea bugetarilor, care au câștigat procese împotriva instituțiilor publice, bani înapoi. În primul an, adică în 2025, aceşti români vor primi doar 5% din sumă, iar din 2026, 10%, Abia din 2027 vor înțelege ceva pentru că li se va da 25%, la fel și în 2028. În ultimul an, vor încasa restul, adică 35%.
Hotărârile judecătoreşti au făcut referire la sume provenite din: diurnă, cazare, hrană sau alte drepturi pentru militari și polițiști aflați în misiuni externe.La calcul se poate adăuga și dobânda.
Statul returnează banii în etape, astfel:
„(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti definitive având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2025-31 decembrie 2025, se va realiza astfel:
a) în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 5% din valoarea titlului executoriu;
b) în al doilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 10% din valoarea titlului executoriu;
c) în al treilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu;
d) în al patrulea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu;
e) în al cincilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 35% din valoarea titlului executoriu”.













