Un fenomen tot mai evident, ce ia amploare aproape la fiecare tranzacție, amenințarea Chinei pentru UE este din ce în ce mai mare. Nu doar autoritățile europene, dar și cele americane încearcă să se apere de ofensiva asiatică din această perioadă.
Acum, protecționismul anti-China are cele mai mari șanse să fie una dintre cele mai importante teme ale viitoarei administrații de la Casa Albă, mai ales în condițiile în care primul mandat al lui Donald Trump a dat startul acestei mișcări.
Cu pași mici, dar siguri, China a reușit să cucerească piețele mondiale pe mai multe paliere. De la industria auto până la retail, mărfurile vândute pe platforme precum Shein sau Temu aduc câștiguri fabuloase.
Anul 2024 a marcat un record pentru țara asiatică. Datele comerciale analizate din primele șapte luni ale anului arată că Beijingul nu a avut niciodată surplusuri comerciale mai mari cu restul lumii.
Te-ar putea interesa și: Schema prin care Temu vrea să închidă gura Comisiei Europene. Chinezii doresc să ajungă la o înțelegere și să vândă, în continuare, produse ilegale pe platforma lor
SUA și Europa caută soluții pentru amenințarea Chinei
În aceste condiții, pare că singura șansă de apărare împotriva ofensivei chineze ar fi un zid tarifar aproape total.
De fapt, pe asta se și bazează mișcarea protecționistă anti-China, căreia i-a dat startul prima administrație Trump, în SUA. Aceasta implică un mecanism destul de simplu și clar: tarifele vamale și restricțiile comerciale.
Astfel de măsuri pot descuraja importurile, sprijinind astfel dezvoltarea industriilor locale. De pierdut poate avea populația, nevoită să plătească mai mult pentru anumite produse.
Fenomenul poate fi dificil de oprit. În acest an, China a atins un record absolut în ceea ce privește investițiile în capacități industriale. Amenințarea este directă pentru tradiționalele mari puteri industriale precum Germania.
Discuții despre „supra-capacitate” industrială a Chinei s-au purtat și la nivelul G7 (forum internațional al guvernelor unor state dezvoltate din punct de vedere economic, tehnologic și militar: Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord și Statele Unite ale Americii). Liderii marilor puteri vor măsuri coordonate și fac apeluri la o abordare mai unitară.
Te-ar putea interesa și: Arma teribilă pe care China o poate folosi pentru a cuceri lumea. Toată planeta este cu ochii pe tehnologia creată de la Beijing



















