Vladimir Putin a lansat marți mai multe amenințări la adresa Europei. Se pare însă că declarațiile liderului de la Kremlin nu l-au impresionat prea mult pe Nicușor Dan. Mai mult, președintele a dat asigurări că România este pregătită pentru un eventual atac venit din partea Rusiei.
Marți, în cadrul unei scurte conferințe de presă susținute înaintea întâlnirii cu trimișii americani ai lui Donald Trump, președintele rus Vladimir Putin a amenințat fără menajamente Occidentul. Mai exact, liderul de la Kremlin a transmis că dacă Europa pornește vreo agresiune față de Rusia, țara sa este gata de un război total.
„Dacă Europa vrea brusc să înceapă un război cu noi și chiar începe unul, atunci s-ar putea ivi foarte repede o situație în care nu vom avea cu cine să negociem. În ceea ce privește Ucraina, acționăm chirurgical, cu prudență. Acesta nu este un război în sensul direct, modern al cuvântului. Dar dacă Europa vrea brusc să se lupte cu noi și începe, suntem pregătiți chiar acum. Nu există nicio îndoială în privința asta”, a declarat Vladimir Putin.
Nicușor Dan nu este impresionat de amenințările lui Putin
Nicușor Dan a declarat miercuri că amenințările transmise de Vladimir Putin, potrivit cărora Rusia este pregătită să intre în război cu statele NATO, sunt declarații „firești în politică”, făcute pentru publicul intern din Rusia.
Întrebat despre scenariile care indică, în cazul unui atac rusesc, că România trebuie să reziste singură mai multe săptămâni, șeful statului a explicat că toate scenariile au fost analizate de CSAT. În privința discuțiilor despre pace și cererile aberante ale Rusiei, Nicușor Dan a reamintit că mereu a fost pesimist în ceea ce privește dorința Kremlinului de a încheia războiul.
„Sunt declarații. Ca întotdeauna, 90% din ce declară Putin o face pentru publicul său intern, așa cum 90% din ce declară liderii europeni, o fac pentru publicul lor intern. E ceva firesc în politică.
Evident că există scenarii! Chiar în Legea apărării este prevăzută obligativitatea ca MapN, Statul Major să vină cu toate scenariile posibile și ele vin și sunt aprobate în CSAT. Noi avem toate scenariile la zi și aceste scenarii sunt coordonate cu NATO.
Am mai fost în situația asta. De atunci infrastructura și a noastră, și Poloneză s-a adaptat. Bineînțeles că nu ne dorim. Ne dorim pacea și ne dorim ca Ucraina să iasă cât mai bine, pentru că este o victimă a unei agresiuni.
Eu am spus prin vară, când au fost discuții internaționale, în care mulți au fost optimiști, am fost întotdeauna pesimist în ceea ce privește voința Rusiei de a pune capăt acestui război, și se confirmă. avem o parte care își dorește pace și o parte care se gândeste că și dacă va avansa cu un cm va refuza pacea”, a spus Nicușor Dan.














