Ambiția lui Donald Trump de a pune mâna pe Groenlanda a aruncat în aer relațiile dintre SUA și Uniunea Europeană. În acest context, președintele american a lansat amenințări dure la adresa mai multor state de pe bătrânul continent. Situația tensionată i-a produs o mare îngrijorare lui Nicușor Dan, care, prin intermediul rețelelor de socializare, a lansat un apel la dialog.
Tensiunile dintre SUA și Uniunea Europeană au crescut tot mai mult după ce președintele Donald Trump și-a anunțat intenția de a prelua Groenlanda.
Situația pare însă să scape de sub control după ce Donald Trump a amenințat sâmbătă că va introduce taxe de până la 25% produselor care provin din opt ţări europene, „până la vânzarea totală a Groenlandei”.
„Începând de la 1 februarie, Danemarcei, Norvegiei, Suediei, Franţei, Germaniei, Regatului Unit, Olandei şi Finlandei li se vor aplica o suprataxă de 10% mărfurilor trimise în Statele Unite”, a scris Donald Trump pe Truth Social.
Nicușor Dan e îngrijorat de tensiunile dintre UE și SUA
În replică, opt ţări europene au emis duminică o declaraţie comună de solidaritate cu Groenlanda.
„Ca membri ai NATO, ne-am angajat să întărim securitatea în Arctica, în interesul transatlantic comun. Ameninţările cu taxe vamale subminează relaţiile transatlantice şi prezintă riscul unei spirale descendente periculoase”, se arată în coumnicatul emis în comun de Finlanda, Franţa, Germania, Norvegia, Olanda, Regatul Unit, Suedia și Danemarca.
În cursul zilei de dumminică, președintele Nicușor Dan a transmis un apel la dialog, într-un mesaj pe X. În cadrul mesajului, șeful statului se declară „profund îngrijorat de escaladarea declarațiilor publice între partenerii și aliații transatlantici”.
„Snt profund îngrijorat de escaladarea declarațiilor publice între partenerii și aliații transatlantici cu privire la evoluțiile recente. Trebuie să reluăm dialogul direct, la nivelurile diplomatice adecvate”, a scris președintele Nicușor Dan, pe platforma X.
Liderii europeni fac apel la președintele SUA
Premierul italian Giorgia Meloni, care are o relaţie bună cu Donald Trump, a anunţat că i-a spus liderului american că este o „greşeală” să pedepsească Europa pe plan economic.
De asemenea, premierul britanic Keir Starmer plănuieşte să discute despre această situaţie cu Trump „cât mai curând posibil”, iar ministrul britanic al Culturii Lisa Nandy a catalogat la BBC drept „greşită” ameninţarea cu taxe vamale a preşedintelui american.
„Noi credem că este profund inutil şi neproductiv, iar premierul (britanic) nu s-a sfiit s-o spună clar”, a declarat Lisa Nandy.
La rândul său, preşedintele francez Emmanuel Macron a cerut Uniunii Europene să lupte împotriva ameninţării venite dinspre SUA prin desfăşurarea puternicului „instrument anticoerciţie” al UE.
Preşedinţii Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen şi Consiliului European Antonio Costa au avertizat sâmbătă că impunerea unor taxe vamale ar compromite relaţiile transatlantice şi ar risca o spirală descendentă periculoasă.














