Amenzi de peste 100 de milioane de euro: Ce mari companii au fost amendate de Comisia Europeană și de ce

Autor: Ancuța Paraschivoiu

Publicat: 24-07-2018 20:28

Actualizat: 24-07-2018 18:49

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Patru giganți de pe piața de retail au fost aspru sancționați de Comisia Europeană. Companiile din domeniul electronicelor de consum au încasat amenzi de peste 111 milioane de euro (130 de milioane de dolari).


Este vorba despre Philips, Pioneer, Asus şi Denon & Marantz. Cele patru companii au impus preţuri minime sau fixe pentru retailerii online care vindeau produsele lor, a apreciat Executivul comunitar, în urma unei investigaţii lansată în februarie 2017.


“Ca rezultat al acţiunilor celor patru companii, milioane de consumatori europeni s-au confruntat cu preţuri mai ridicate la electrocasnice, computere, căşti şi multe alte produse, ceea ce este ilegal conform reglementărilor antitrust ale UE”, a declarat comisarul european pentru concurenţă, Margrethe Vestager.


Comportamentul ilegal Philips, Pioneer, Asus şi Denon & Marantz, care a avut loc pe diverse pieţe din UE, inclusiv Germania şi Franţa, a avut un impact extins asupra preţurilor pe segmentul online, deoarece mulţi retaileri online şi-au adaptat automat preţurile lor la cele ale concurenţilor. Intervenţiile asupra preţurilor au limitat concurenţa între retaileri şi au dus la preţuri mai mari pentru consumatori, a apreciat Comisia Europeană. Instituţia remarcă faptul că aceste patru firme au cooperat cu anchetatorii, ceea ce a dus la scăderea considerabilă a amenzilor.


Cea mai mare amendă a fost primită de compania Asus din Taiwan - 63,5 milioane de euro, în timp ce firma olandeză Philips va plăti aproape 30 de milioane de euro. Grupul nipon Denon and Marantz va plăti 7,7 milioane de euro, iar altă companie din Japonia, Pioneer, va achita aproape 10,2 milioane de euro, scrie agerpres.ro.

Vezi și Președintele Iohannis a semnat! Se majorează vârsta de pensionare pentru acești bugetari

EXCLUSIV! Decizie importantă a autorităților în cazul criminalei de la metrou! Magdalena Șerban a părăsit Spitalul-Penitenciar Jilava

EXCLUSIV! Prima candidatura la șefia DNA: Cine este și ce avere are „apropiata” lui Kovesi

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri