Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, în această săptămână, că persoanele prezente la manifestațiile neanunțate pot fi sancționate de oamenii legii.
Chiar și așa, protestatarii #Rezist anunță un nou protest în fața Guvernului, pe rețelele de socializare.
Pagina de Facebook „Corupția ucide” a organizat evenimentul „Pentru Justiție și Democrație, vă oprim din nou!”, unde și-au anunțat participarea peste 1.000 de oameni.
„Pentru un singur om și camarila lui de pușcăriabili, de doi ani, o guvernare întreagă încearcă să distrugă Justiția.
Au început cu OUG 13. Am ieșit în stradă și i-am oprit.
Au continuat cu Legile Justiției. Am ieșit în stradă și Uniunea Europeană a reacționat.
Au încercat să ignore semnalele din Europa și au adoptat Codurile Penale care îi scapă pe infractori. Am ieșit în stradă și vocea noastră s-a auzit până la Comisia de la Veneția.
Acum, s-au întors de unde au început: la OUG 92, care amenință activitatea DNA și a Parchetului General.
În același timp, au încercat să ne intimideze cu violența fizică, așa cum a fost pe 10 August și să ne sperie cu amenzi, așa cum a mințit Norica Nicolai, când a spus că protestele spontane sunt interzise.
Nu, în democrație niciodată nu va fi interzis să îți strigi nemulțumirea față de un grup de infractori care încearcă să scape de pușcărie luând țara ostatică. Iar România este și va rămâne o democrație.
Este timpul să ieșim din nou în stradă. Să fim mulți, puternici și să-i oprim din nou.
Ne vedem duminică, în Piața Victoriei”, se precizează în evenimentul organizat de „Corupția ucide”.
Vezi și O nouă lovitură dată de familia Pavăl-În ce afacere s-a implicat moștenitoarea imperiului DEDEMAN
Modificări BOMBĂ în noua Lege a Pensiilor-Ce se va întâmpla cu pensia de invaliditate
Lovitură dură! Acest tip de pensionari va fi tăiat de pe liste! Cine este în pericol
Amenzile usturătoare nu îi sperie! Anunțul făcut de protestatarii #Rezist
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 20-10-2018 17:49
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



