Americanii îi lasă pe români fără serviciu. Angajații din țara noastră ai unui colos de peste Ocean au fost înștiințați că s-a terminat

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 25-08-2025 05:27

Actualizat: 25-08-2025 05:35

Article thumbnail

Sursă foto: Freepik

În contextul problemelor economice și instabilității fiscale, tot mai multe companii din țara noastră încearcă să-și reducă pe cât posibil cheltuielile. Printre acestea se numără și compania Ductil, care a anunțat recent că va face disponibilizări în următoarea perioadă. Astfel, o parte din angajații companiei vor rămâne fără locuri de muncă.

Războiul din Ucraina dar și problemele economice cu care se confruntă țara noastră au afectat serios activitatea multor companii care activează în România. În acest context, reducerile de personal nu mai pot fi evitate în tot mai multe cazuri.

Încă o mare companie renunță la o parte din angajați

Cu o tradiție de 55 de ani în producția de electrozi și produse pentru sudură, Ductil este unul dintre cei mai importanți jucători din această industrie. Compania din Buzău, care este deținută de grupul american Lincoln Electric, lider mondial în domeniul sudării, a anunțat recent că va reduce numărul de angajați cu până la 35 de persoane. În prezent, Ductil are 476 de angajați.

Salariații care vor fi disponibilizați fac parte din cadrul personalului direct și indirect productiv, inclusiv din activitatea comercială și administrativă.

Compania a decis să facă aceste reduceri de personal în contextul economic internațional defavorabil. Războiul din Ucraina a produs perturbări importante în lanțul de aprovizionare și a dus la volatilitatea pieței financiare. Totodată, alte motive care au determinat compania să renunțe la o parte din angajați sunt Inflație ridicată și problemele economice tot mai mari ale țării noastre.

Reducerile de personal din cadrul companiei Ductil vor continua până cel târziu în primul trimestru al anului viitor.

(CITEȘTE ȘI: Locurile de muncă spre care se îndreaptă românii în vremurile de criză. Nu sunt cele mai bine plătite joburi din lume, dar angajatorii oferă stabilitate)

Un nume de referință în industria sudării

De-a lungul anilor, Ductil a avut o contribuție importantă la dezvoltarea metalurgiei din România. Anul trecut, compania a avut afaceri de 498,9 milioane lei și un profit net de 20,8 milioane lei, cu 476 de angajați.

Din anul 2017, Ductil SA face parte din grupul american Lincoln Electric, care controlează compania românească prin filialele din Olanda și Franța. Grupul Lincoln Electric este prezent în 19 țări, având 56 de fabrici și peste 11.000 de angajați. Gigantul american are afaceri anuale de aproape 4 miliarde de dolari.

La Buzău, Ductil produce electrozi de sudură, electrozi speciali, SAW, TIG și sârmă tubulară, devenind un furnizor important de soluții complete pentru sudură. La finalul anului 2020, Ductil SA a cumpărat spațiul deținut de Ductil Steel, având în prezent o suprafață disponibilă de teren de peste 132.000 de metri pătrați.

(NU RATA: Cât de mult au fost afectaţi românii în prima lună de austeritate impusă de Guvernul Ilie Bolojan. De la majorarea TVA-ului la 21% la facturile de energie electrică venite fără plafonare)

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri