O declarație ce le amintește românilor de un capitol nefericit din istoria recentă a țării noastre a stârnit numeroase reacții. În condițiile în care temperaturile record înregistrate în această perioadă în România aduc și un consum masiv de energie, un reprezentant al Guvernului vine cu propuneri neașteptate.
O recomandare desprinsă parcă din perioada comunistă
În plin cod roșu de caniculă emis de specialiștii de la ANM pentru țara noastră, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, vorbește despre gesturile pe care le pot face românii pentru a sprijini Sistemul Energetic Național.
Burduja a punctat de la începutul declarației că este conștient că recomandarea le poate stârni multora amintiri din perioada comunismului, când primeau electricitate sau căldură „cu porția”.
„E un subiect sensibil. De ce? Pentru că într-o altă epocă, românilor li s-au restrâns aceste drepturi pe care într-o ţară civilizată ar trebui să le ai. Ar trebui să ai dreptul să-ţi aprinzi lumina, să pui maşina de spălat rufe când doreşti.”, a spus Sebastian Burduja.
Astfel, ministrul a afirmat că, din perspectiva Sistemului Energetic Naţional, consumatorii sunt sfătuiți să nu pornească în case aparate precum maşina spălat rufe sau de spălat vase în orele de vârf de seară, deci între 18:00 și 21:00.
„E adevărat, din perspectiva Sistemului Energetic Naţional, dacă un român vrea să facă un bine, ar trebui să nu pornească maşină spălat rufe sau de spălat vase sau alţi consumatori în acest vârf de seară, deci între ora 18:00 şi ora 21:00. Ar putea face acest lucru”, a spus ministrul, luni, la o conferinţă de presă, întrebat dacă are recomandări pentru consumatori.
Te-ar putea interesa și: Ce trebuie să ştie românii care dau drumul la aer condiţionat în această perioadă. Detaliul care „umflă” facturile serios
Fără aer condiționat, după o anumită oră
Ministrul a punctat că există state, „mai avansate decât noi”, în care cei care evită să folosească marii consumatori din locuință în intervalul de vârf sunt recompensați cu facturi mai mici, la final de lună.
Ministerul Energiei a transmis, printr-un comunicat, o serie de recomandări pentru români, în contextul episodului de caniculă, pentru a se evita o suprasolicitare a rețelei.
„Încurajăm cetăţenii să utilizeze energia electrică cu responsabilitate, evitând consumul excesiv în orele de vârf de seară (18:00 - 22:00); Recomandăm utilizarea aparatelor electrocasnice mari (maşini de spălat, uscătoare etc.) în afara acestui interval; Utilizarea Responsabilă a Aparatelor de Aer Condiţionat: setaţi termostatele aparatelor de aer condiţionat la o temperatură constantă moderată, de aproximativ 24-26°C, pentru a evita suprasolicitarea reţelei", se menţionează în comunicat.
Te-ar putea interesa și: Șoferii care dețin aer condiționat pe mașini sunt obligați să facă acest lucru! Registrul Auto Român interzice circulația pe drumurile publice în acest caz














