Fostul ministru al Justiției Ana Birchall consideră că ''Stelian Ion ar trebui să se întrebe în fiecare zi de ce nu se înghesuie prea mulți procurori din cei 900 + 1400 (procurori care AZI îndeplinesc condițiile) să activeze la DNA și DIICOT!''.
''Să ai în sistemul judiciar peste 900 de procurori care dețin grade profesionale de parchet de pe lângă Curte de Apel și de pe lângă Înalta Curte plus încă cel puțin 1.400 de procurori cu peste 10 ani vechime ( care potrivit legii actuale, în acest moment, ar putea să fie numiți la DNA și DIICOT) și să NU dorească să promoveze și astfel să își desfăsoare activitatea la DNA și DIICOT este o întrebare la care domnul Stelian Ion ar trebui să răspundă.
Adevărul este că în loc să se vaicărească arătându-și neputința și confirmând neștiința de carte, domnul ministru Stelian Ion ar trebui să se întrebe în fiecare zi de ce nu se înghesuie prea mulți procurori din cei 900 + 1400 (procurori care AZI îndeplinesc condițiile) să activeze la DNA și DIICOT!
De ce nu doresc procurorii să lucreze la DNA și DIICOT, domnule ministru? Să fie oare tergiversarea modificărilor legislative care se impun și pe care dvs. le "inițiați" și "adoptați" DOAR în declarații publice și exerciții de PR personal sau le trimiteți la CSM ca nici după 2 săptămâni să fiți obligat să le retrageți pentru ca le-ați trimis FĂRĂ să stiți și să respectați legea, domnule ministru? Eu cred că da!
Să fie oare și faptul că dvs. domnule ministru, în loc să inițiați și sa adoptați proiecte de legi care să încurajeze procurorii cu experiență să promoveze și să activeze la DNA și DIICOT (de exemplu salarizarea procurorilor să aibă în vedere locul în care aceștia își desfășoară activitatea și nu gradul profesional obținut în urma examenelor de promovare pe loc, acesta din urmă oferind doar o vocație la promovare pentru că nu este deloc ok ca un procuror cu grad de Înalta Curte să primească un salariu pentru acest grad dar să își desfășoare activitatea la un tribunal de exemplu, nu?; sau o altă modificare legislativă în sensul unificării și simplificării procedurii de numire la DNA și DIICOT) pare că urmăriți să aduceți în structurile specializate procurori fără experiență profesională, eventual ușor de manipulat dar care nu vor reuși să instrumenteze dosare complexe privind infracțiuni grave pentru că nu au expertiză necesară, care aduc prejudicii grave societății în general și cetățenilor în special!? Ce veți face mâine, domnule ministru, dacă CCR va admite sesizarea formulată de TOȚI judecătorii de la Înalta Curte??
Constat o ofensivă ciudată domnule ministru!
Ați constatat că nu ați făcut nimic în mai mult de 6 luni de zile? Sau încep șobolanii sa părăsească nava și v-ați prins? Aia, sfătuitorii, intelectualii justiției, "reformatorii"!''. a scris Ana Birchall pe Facebook.


















