„ANAF cere informații fără temei legal”. Patronatul Antreprenorilor Contabili din România (PACR) cere, în numele contribuabililor români, stoparea abuzurilor administrative, semnalând faptul că ANAF solicită informații fără temei legal.
Contabilii solicită, în numele contribuabililor, stoparea abuzurilor administrative comise de Administrația Națională de Administrație Fiscală (ANAF).
Documentul care a revoltat contabilii
Contribuabilii au primit solicitări explicite de la Fisc pentru completarea unui document detaliat cu privire la cheltuielile din perioada 2020-2024. Solicitările nu sunt însoțite de un document oficial, „ceea ce poate fi considerat abuz administrativ”, arată un comunicat de presă PACR.

Astfel de practici încalcă prevederile Codului de procedură fiscală și pot fi considerate abuzuri administrative, trag un semnal de alarmă specialiștii în fiscalitate într-un comunicat transmis joi StartupCafe.ro.
Potrivit acestora, documentul trebuia însoțit de un act oficial cum ar fi un aviz de inspecție fiscală, o notificare de control sau o decizie de inițiere a unei proceduri legale.
„Apreciem importanța cooperării loiale cu autoritățile fiscale, însă această colaborare trebuie să se bazeze pe legalitate, transparență și respect reciproc. Solicitările fără bază juridică certă creează presiuni inutile, consum de resurse și afectează încrederea contribuabilului în instituțiile statului”, a declarat Valentina Saygo, Președintele Patronatului Antreprenorilor Contabili din România – PACR.
Deși teoretic solicitarea pare una administrativă de rutină, analiza făcută de profesioniști în domeniul fiscal relevă încălcări evidente ale legislației în vigoare.
Cum încalcă ANAF legea, explicat punct cu punct de contabili
„Solicitarea ANAF a fost justificată prin articolele 58 și 64 din Codul de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015), însă specialiștii semnalează 3 nereguli majore:
1. Lipsa temeiului juridic clar
Conform art. 58 alin. (1), contribuabilii pot fi obligați să furnizeze informații doar în cadrul unor proceduri fiscale oficiale: inspecție fiscală, verificare documentară, control inopinat sau verificarea situației fiscale personale. În lipsa unui act administrativ, solicitarea nu are suport legal.
Conform art. 58 alin.(2) aceste informații pot fi solicitate doar atunci când nu sunt deținute de organul fiscal, ori prin tot sistemul declarativ inclusiv prin Situațiile Financiare întocmite pentru fiecare an calendaristic, prin SAF-T si sistemul e-factura ANAF are acces la toate informațiile pe care le solicita de la contribuabili
2. Cererea de date care implică prelucrare
Art. 64 permite solicitarea de înscrisuri deja existente, nu și cererea de analize contabile, sinteze, tabele în format Excel sau alte forme de procesare suplimentară, care generează muncă nejustificată pentru contribuabil.
3. Nerespectarea Ordinului ANAF nr. 3076/2017
Acest ordin reglementează formularele utilizate de ANAF pentru solicitări. Notificările trebuie transmise exclusiv în cadrul unei proceduri legale – cerință care nu a fost îndeplinită în cazul analizat.
Posibile încălcări ale GDPR și ale confidențialității profesionale
Solicitarea transmisă în afara unei proceduri oficiale poate încălca Regulamentul (UE) 679/2016 privind protecția datelor cu caracter personal (GDPR) și obligațiile de confidențialitate profesională ale contabililor, auditorilor și consultanților fiscali. Furnizarea de date sensibile fără temei legal poate constitui o divulgare nejustificată, cu consecințe legale.
Poziția contribuabilului: claritate, legalitate, respect.
În răspunsul transmis ANAF, contribuabilul a cerut:
• Specificarea temeiului legal detaliat al cererii, inclusiv menționarea procedurii în desfășurare;
• Clarificarea scopului solicitării;
• Indicații clare privind consecințele legale ale refuzului, în contextul în care Codul de procedură fiscală nu prevede sancțiuni pentru necompletarea unor formulare în afara unei proceduri oficiale.
Recomandări pentru mediul de afaceri:
• Analizați cu atenție orice solicitare primită prin SPV;
• Verificați dacă este emis un act administrativ justificator;
• Dacă acesta lipsește, solicitați clarificări scrise privind temeiul legal și procedura aplicabilă;
• Consultați un expert fiscal înainte de a furniza date sensibile sau prelucrări contabile” - transmite Patronatul Antreprenorilor Contabili din România – PAC.














