ANAF va fi cu ochii în patru pe cei care au o avere mai mare de 25 de milioane de euro. Potrivit reprezentanților ANAF, sunt 300 la număr.
Ei vor intra, oficial, pe lista persoanelor fizice cu averi mari. Sub atenta supraveghere a inspectorilor ANAF vor fi și soții, soțiile și rudele acestora
Este vorba despre un proiect de ordin, pus în dezbatere de ANAF, care arată cum va estima Fiscul averile mari ale românilor.
Și anume, o persoană fizică cu avere mare este rezidentă fiscal în România și are o avere mai mare de 25 de milioane de euro. Estimarea averii se face adunând valoarea bunurilor imobile, mobile și a activelor financiare pe care le deține, atât în țară cât și în străinătate.
Prin această măsură ANAF vrea să verifice dacă persoanele cu averi impresionante se aliniază la normele fiscale și plătesc toate dările către stat.
Totodată, soţii, soţiile și rudele acestora, până la gradul al doilea, vor intra sub supravegherea Fiscului. Baza de date cu bogații din țară se va actualiza o dată la 3 ani, prin introducerea altor noi nume, și o dată la 6 ani, în vederea eliminării celor care nu mai îndeplinesc criteriul.
ANAF e cu ochii pe averile românilor- 300 de cetățeni vor intra sub supravecherea Fiscului
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



