16 iulie este data-limită de depunere a Declarației Unice - Formularul 212, prin care se vor depune la ANAF veniturile realizate în 2017.
Documentul poate fi dus direct la ghişeul ANAF, poate fi trimis prin poşta sau se poate depune online. Azi, pe pagina de Facebook a ANAF, între orele 9.00 şi 16.00, va fi o sesiune live de întrebări şi răspunsuri cu privire la Declaraţia Unică, informează economica.net.
Declaraţia se completează şi se depune pentru veniturile din 2017. Persoanele care au avut venituri exclusiv de natură salarială nu depun această Declaraţie. Declarația se completează pe surse și categorii de venit, de către contribuabil sau de către împuternicitul/curatorul fiscal al acestuia.
Persoanele care au realizat venituri din mai multe surse sau categorii de venit pentru care există obligația depunerii declarației unice vor completa câte o secțiune pentru fiecare categorie și sursă de venit, atât pentru veniturile realizate în anul 2017, cât și pentru veniturile estimate pentru anul 2018 (respectiv secțiunile referitoare la datele privind veniturile realizate, pe surse și categorii de venit din România sau din străinătate și/sau datele privind impozitul pe veniturile estimate, pe surse și categorii de venit), utilizând și "Anexă nr. .... la Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice", care se atașează la declarația unică.
Cine e obligat să depună formularul
Sunt obligaţi să depună Declaraţia unică cetăţenii care au avut venituri din:
- activităţi independente
- cedarea folosintei bunurilor, cu exceptia veniturilor din arendă
- activităţi agricole pentru care venitul net se stabileşte in sistem real
- piscicultură şi/sau silvicultură
- transferul titlurilor de valoare si orice alte operatiuni cu instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate, precum si din transferul aurului financiar;
- jocuri de noroc realizate de catre persoanele fizice ca urmare a participarii la jocuri de noroc la distanta si festivaluri de poker
Pentru siguranţă, Declaraţia ar fi bine să fie depusă în cazul în care aţi avut orice fel de venituri în afara salariului.
Vezi și DOCUMENT. Avem plângerea penală depusă la Parchetul General, împotriva președintelui Iohannis! Șeful statului, acuzat de comiterea a 4 infracțiuni, pentru că nu a revocat-o pe șefa DNA! Care sunt acestea
Cătălin Ioniţă a fost înlocuit! Cine este şi ce avere are noul şef al Poliţiei Române
Ponta pregăteşte pasul următor: Cine este şi ce avere are omul pe care Pro România îl vrea premier


















