Din 1 ianuarie 2026, Regulile pentru societățile cu răspundere limitată (SRL) din România au suferit modificări importante în ceea ce privește eșalonarea datoriilor fiscale și garanțiile cerute de stat, într-unul dintre cele mai importante pachete legislative fiscale adoptate la început de an. Schimbările fac parte din Pachetul 2 de măsuri fiscale și sunt menite să îmbunătățească recuperarea creanțelor bugetare, însă au generat deja dezbateri în rândul antreprenorilor și juriștilor.
Eșalonarea simplificată dispare și vine cu obligații noi
Până la finele anului 2025, firmele puteau beneficia de o formă de eșalonare simplificată a datoriilor, care permitea amânarea plății obligațiilor fiscale pe o perioadă de până la 12 luni fără garanții reale. Acest mecanism funcționa ca un „colac de salvare” pentru companiile aflate sub presiune financiară, în special în perioade de lichiditate redusă.
Însă, odată cu intrarea în vigoare a noilor reguli din 2026, eșalonarea simplificată a fost desființată. Înlocuitorul ei este un sistem de eșalonare clasică care cerne mai strict beneficiarii și condițiile în care acesta poate fi acordat. Este singura variantă de amânare a plății datoriilor pe termen mai lung de șase luni și se acordă doar dacă beneficiarul prezintă garanții reale pentru datoriile firmei – și aici intră în discuție chiar patrimoniul personal al acționarului sau administratorului.
Garanțiile personale devin regula, nu excepția
O noutate dramatică pentru mediul de afaceri este că, în baza noilor prevederi fiscale, ANAF (Agenția Națională de Administrare Fiscală) poate solicita contracte de fidejusiune sau alte garanții personale din partea acționarilor sau administratorilor care cer eșalonarea datoriilor firmei. În aceste contracte, persoana fizică se angajează să plătească datoria societății în cazul în care compania nu poate.
Conform Evenimentul Zilei, dacă firma are și alte obligații neincluse în eșalonare – cum ar fi accize, sume neplătite din ajutoare de stat sau restanțe din eșalonări anterioare – atunci ANAF poate solicita o garanție personală extinsă din partea persoanelor din conducerea firmei, nu doar din partea acționarilor.
Această cerință vine în contextul în care autoritățile fiscale își propun să elimine practica „eșalonărilor la nesfârșit” și să asigure o recuperare mai eficientă a banilor publici, după cum a explicat Ministrul Finanțelor.
O schimbare controversată: principiul SRL-ului pus sub semnul întrebării
Un punct esențial al criticilor vine din partea specialiștilor în drept: noile prevederi pun sub semnul întrebării unul dintre cele mai fundamentale principii ale societății cu răspundere limitată – separarea clară între patrimoniul firmei și cel al persoanelor fizice care o administrează sau dețin acțiuni. În trecut, creditorii trebuiau să execute mai întâi activele companiei înainte de a căuta răspunderea personală; acum, odată cu garanțiile cerute de ANAF, acest principiu riscă să fie erodat.
Criticii susțin că introducerea garanțiilor personale pentru eșalonarea la plata datoriilor fiscale echivalează cu o extindere de facto a răspunderii personale a administratorilor sau acționarilor, contrar naturii limitate a răspunderii care definește un SRL.
Termene mai scurte pentru alte datorii
Pe lângă schimbările legate de eșalonare, Pachetul 2 de măsuri fiscale introduce și un termen mai scurt pentru obligațiile care nu pot fi incluse în eșalonare – cum sunt amenzile sau alte creanțe bugetare.
Pentru astfel de datorii, termenul de plată a scăzut de la 180 de zile la numai 60 de zile, iar nerespectarea acestuia poate duce la pierderea dreptului la eșalonare pentru toate celelalte datorii ale firmei.
Implicațiile practice pentru antreprenori
Noile reguli vor avea efecte palpabile pentru multe companii mici și mijlocii din România. SRL-urile, care reprezentă majoritatea firmelor active în economie, trebuie să reevalueze modul în care gestionează fluxul de numerar și planificarea taxelor, având în vedere:
– obligativitatea de a aduce garanții personale pentru obținerea eșalonării datoriilor;
– riscul ca, în cazul incapacității companiei de a achita, patrimoniul personal al acționarilor sau administratorilor să fie afectat;
– scurtarea termenelor pentru plata altor tipuri de datorii fiscale;
– necesitatea consultării specialiștilor în fiscalitate și drept comercial pentru a evita pierderea avantajelor de eșalonare.
