Analistul de politică externă H. D. Hartmann a explicat care este motivul real din spatele plecării lui Boris Johnson din fruntea Guvernului Marii Britanii.
„Plecarea lui Boris Johnson, micul Trump, blondul reactiv și radioactiv de la Londra, cred că a fost dorința tuturor. Greșeala lui fatală și cea care a schimbat puțin jocul și la Londra, și la Washington, și la Paris, și la Berlin, că altfel nu ar mai fi fost atât de singur în acest scandal, apropo, el a mai supraviețuit scandalurilor de acest tip și când era ministru de Externe, și când a fost primar al Londrei, pentru că, din cauza celebrei vizite în contrapartidă, de anulare a eforturilor europene, de la Kiev.
Ne amintim că au fost cei trei magi de la răsărit, care sunt, de fapt, de la apus, plus Iohannis, la Kiev să discute despre începutul unui dialog ucraineano-rus, iar a doua zi a aterizat Boris Johnson cu o carte despre jubileul de platină al Majestății Sale Regina pe care l-a dat cadou și a anulat orice efort. Acest lucru a dus la izolarea lui completă. S-a văzut în acest scandal că nu a existat nimeni, nici măcar bunii săi prieteni americani, care l-au tot împins să dorească războiul cu Rusia, nu au intervenit de data aceasta.
Nu a existat nicio voce internațională sau internă care să îl salveze dintr-un scandal cu care el era obișnuit. Asistentul lui, când era primarul Londrei, a fost acuzat de agresiune sexuală de către o angajată.
A rezistat. De asemenea, în primul Guvern Johnson, a mai avut un ministru acuzat de astfel de probleme. Nu era un scandal care să-l fi dezechilibrat în așa hal încât să-l dea jos și el așa a și crezut, pentru că el a rezistat, totuși, 48 de ore. La finalul acestor 48 de ore i-au plecat 52 de membri ai Guvernului, ajungându-se la nivelul de directori de agenții naționale“, a spus, analistul de politică externă H. D. Hartmann, conform dcnews.ro














