Analistul economic Ilie Șerbănescu a vorbit despre sistemul de impozitare din România și atrage atenția că ”bugetul nu încasează suficienți bani”.
Ilie Șerbănescu, fost ministru al Reformei în anii ’90, a avertizat asupra unor discuții care circulă în spațiul public cu privire la taxe: ”Taxele, chipurile, trebuie să fie mici, ca să atragă investitorii străini. Fals! Pentru că pe investitorii străini nu-i interesează asta”.
„PIB-ul României este împărțit odios între muncă și capital, spre deosebire de PIB-ul țărilor occidentale”
Ce impact bugetar ar putea avea un proiect de lege privind o impozitare adecvată, de 1% pe cifra de afaceri, de exemplu?
”Nu ar mai fi problema impozitării diferențiate. Totul, în fiscalitatea din România este o minciună, fără nicio exagerare. Totul pornește de la faptul că PIB-ul României este împărțit odios între muncă și capital, spre deosebire de PIB-ul țărilor occidentale.
În România, munca ia din PIB 37-38%, iar în toate țările occidentale ia peste 50%, adică salarii mari. Astfel, politica fiscală poate fi echilibrată, să impoziteze rezonabil munca.
La noi, munca este supraimpozitată. Ia puțin și atunci, statul nu are de unde să ia, pentru că nu are voie să impoziteze capitalul. Munca e impozitată cu 47%, iar ceea ce obține capitalul, cu 16%.
Bugetul nu încasează suficienți bani.
Taxele, chipurile, trebuie să fie mici, ca să atragă investitorii străini. Fals! Pentru că pe investitorii străini nu-i interesează asta. Ei oricum își fac ‘optimizarea fiscală’, cu care statul român pierde. Nu din cauza asta vin, ci din motive geo-economico-strategice. Această minciună este impusă pentru ca guvernele, respectiv statele să nu aibă nicio putere asupra multinaționalelor. Este simplu, foarte, foarte clar.
Atunci, în România de pildă, care are un profil strict colonial, 27% din taxe reprezintă 27% din PIB. Media la nivelul UE este 44%. Țările nordice au peste 50%. Și atunci, statul e sărac, nu are bani pentru investiții, în infrastructura rutieră de exemplu. Statul român ar trebui să câștige mai mult decât statul occidental, procentual, din taxe.”, a declarat Ilie Șerbănescu, conform romaniatv.net.


















