Prof. dr. Petrișor Peiu, fost consilier al premierilor Radu Vasile și Adrian Năstase, a vorbit despre riscul unei recesiuni în România.
„În primul rând, trebuie spus că până acum România s-a dovedit una din țările membre ale UE cu o reziliență foarte mare. În sensul în care, strict raportându-ne la definiția recesiunii, nu am ajuns acolo, dimpotrivă avem printre cele mai mari creșteri economice din Uniunea Europeană, cea mai mare pe primul trimestru și a doua cea mai mare pe trimestrul doi.
Datele preliminare pe care le avem despre ultimul trimestru, dacă ne uităm la indicatorii cu frecvență ridică, ne indică o încetinire a creșterii economice, dar încă o creștere economică modestă cel puțin.
Suntem așadar îndreptățiți să credem că o recesiune nu este foarte aproape în România. Sigur că situația se poate schimba foarte rapid, pentru că nu știm încă în ce măsură economia poate să reziste unei perioade foarte lungi de prețuri mari la energie și de creștere abruptă a acestor prețuri.
Pe de altă parte, un alt factor important este o eventuală recesiune, sau chiar o criză profundă în Europa de Vest care este principalul partener comercial al României. Dacă va apărea o criză puternică în Germania, Italia, Franța, țările partenere ale României, țări de care depinde economia românească în mod determinant, atunci sigur că și noi vom avea recesiune pentru că nu putem să funcționăm în afara acestor legături. Suntem puternic dependenți de importuri, suntem puternic dependenți de exporturi, adică angrenați în acest mecanism al comerțului exterior cu cele trei state membre UE. Mai sunt importante pentru noi Ungaria și Polonia.
Deci, în concluzie, deocamdată nu se văd semnele unei recesiuni. Vorbim de o încetinire a creșterii economice și a doua concluzie importantă, apariția sau nu a recesiunii depinde de doi factori importanți. Pe de o parte, cât de mult poate să reziste economia noastră la o perioadă prelungită de prețuri exagerate în energie. În al doilea rând, cât de mult vor rezista primele trei economii ale Uniunii Europene, de care depindem de asemenea, într-o mare măsură”, a declarat analistul economic, conform psnews.ro.


















