sursa foto:  capital.ro

Analistul economic prof. dr. Petrișor Peiu: ‘Suntem, în sfârșit, a doua destinație din zona noastră pentru investiții ale firmelor străine. Străinii au investit anul trecut la noi câte 451 de dolari pentru fiecare român’

Prof. dr. Petrișor Peiu, fost consilier al premierilor Radu Vasile și Adrian Năstase, afirmă într-o amplă analiză că ”străinii au investit anul trecut la noi câte 451 de dolari pentru fiecare român, adică pentru fiecare potențial cumpărător”. 

 

În trei din ultimii cinci ani, România a depășit Ungaria ca volum al investițiilor străine. Anul trecut a fost și primul an din istorie când banii investiți de străini la noi i-au depășit pe cei investiți de aceiași străini în Cehia.

8,6 miliarde de euro au investit străinii în țara noastră anul trecut, un record al istoriei recente. Sigur, campioana regională la investiții atrase rămâne Polonia, cu o sumă impresionantă, de aproape 25 de miliarde de dolari, de trei ori mai mult decât am reușit noi să primim. Am depășit, în 2021, inclusiv marea atracție din Europa de Est a anului trecut, Ucraina.

Suntem, în sfârșit, a doua destinație din zona noastră pentru investiții ale firmelor străine. Un lung parcurs de „onorabilizare” a pieței românești în fața marilor companii multinaționale se încheie acum și România intră în zona „numerelor mari”. Începe să conteze în clasamentele economiei globale, începe să apară pe hărți. Deși nimic spectaculos nu s-a întâmplat aici, nimic care să rupă gura târgului. Mai degrabă, celelalte state din jurul nostru au început să dezamăgească, din diferite motive. Poziția secundă ca destinație a investițiilor străine era cumva naturală, dată fiind dimensiunea pieței, a doua din regiune după cea poloneză. Dar acest potențial a fost atins abia în ultimul an.

Dacă ne uităm, însă, mai atent, o să observăm că volumul investițiilor străine raportat la mărimea pieței, adică la numărul de locuitori, ne plasează abia pe locul 10. Din acest punct de vedere, indicând o măsură mai corectă a atractivității pieței favorizează, se pare, statele mici, precum cele baltice și cele vest-balcanice.

Străinii au investit anul trecut la noi câte 451 de dolari pentru fiecare român, adică pentru fiecare potențial cumpărător. Cel mai mult au investit străinii în cumpărătorii letoni (2839 de dolari pentru fiecare, de 7 ori mai mult decât pentru fiecare român), apoi în cumpărătorii muntenegreni (1075 de dolari pentru fiecare muntenegrean), în cei sârbi (744 de dolari pentru fiecare locuitor). Polonezii s-au ales cu 652 de dolari/locuitor, ungurii cu 563 de dolari/locuitor și cehii cu 552 de dolari/locuitor. Și, totuși, în urmă cu doar 5 ani, investitorii investeau aici doar 277 de dolari/locuitor. Este, să recunoaștem, o mare reușită pe care putem s-o marcăm.

Și dacă ar fi să ne uităm la ce se întâmplă în regiune, trebuie să remarcăm plafonarea atractivității Ungariei, mulți ani peste cea a țării noastre.

Polonia și Cehia rămân, în mod clar, cât de poate de atractive pentru banii marilor companii, în vreme ce Ucraina probabil va dispărea de pe harta investitorilor până la finalul războiului. Interesant este cum se vor re-distribui regional cei 6 miliarde de dolari pe care firmele multinaționale le investeau anual în Ucraina. Competiția pentru re-locarea acestor sume importante are loc chiar acum și, probabil, România se va afla printre câștigători, alături de Polonia. Sunt de remarcat și statele baltice, în condițiile în care două dintre ele,

Lituania și Letonia au primit, anul trecut, investiții străine de peste 2 miliarde de dolari prima și de peste 5 miliarde de dolari a doua. La fel de spectaculoasă este evoluția celui mai mare stat din fosta Iugoslavie, Serbia, care reușește și ea să atragă peste 5 miliarde de dolari în 2021, de 9 ori mai mult decât Croația (569 de milioane de dolari), o economie din ce în ce mai slab performantă. Bulgaria, cu mai puțin de 1,5 miliarde de dolari, continuă să rămână la fel de neconvingătoare.

În schimb, Belarusul nu pare a suferi prea mult din cauza reputației de stat autoritar, în contextul în care primește constant peste 1 miliard de dolari investiții străine în fiecare an. De remarcat este și păstrarea unui statut de economie în ascensiune pentru Georgia, destinație a peste 1 miliard de dolari investiți din străinătate an de an. Cel mai bogat stat caucazian, rezervorul de țiței și gaz al zonei, Azerbaijeanul, este și cel mai ocolit teritoriu de investitorii străni. Azerii au reușit să marcheze, în 2021, ieșiri de investiții de aproape 2 miliarde de dolari.

Penultimii în clasament sunt slovacii, cu mai puțin de 60 de milioane de dolari investiți la ei anul trecut, în cădere continuă după impresionanta sumă de peste 4 miliarde de dolari în 2017.

Slovacia, asemenea Croației, continuă să descurejeze investitorii și să-și dezamăgească propria populație. Explicația căderii Slovaciei spre coada clasamentelor din Uniunea Europeană este cât se poate de simplă: trecerea ne-pregătită, forțată, la moneda euro, ceea ce a distrus orice competitivitate a acestei națiuni, altădată una dintre marile performere ale Estului fost comunist. Prăbușirea slovacilor ar trebui să fie o lecție cât se poate de utilă pentru toți cei care grăbesc nejustificat trecerea la moneda euro. Ba chiar pregătirile pentru euro doboară economii, așa cum a fost cazul Bulgariei și a Croației.

În fine putem să notăm și mediocritatea performanței Republicii Moldova care, deși lăudată de către toate cancelariile occidentale și de către întreaga presă oficioasă, nu reușește să se „vândă” prea bine și pică testul încrederii investitorilor. Doar 264 de milioane de dolari au fost investiți de străini acolo în 2021. Cu mult mai puțin decât Kosovo (491 de milioane de dolari), un teritoriu care este departe de a fi încă o țară.

Dacă privim tabloul intensității investițiilor străine, adică suma care îi revine unui locuitor, remarcăm, din nou, performanța sârbilor care reușesc să atragă mult mai mult decât statele membre ale Uniunii Europene. Investitorii au acordat sârbilor cu 100 de dolari pe locuitor mai mult decât polonezilor, cu 200 de dolari pe locuitor mai mult decât ungurilor și cu 300 de dolari pe locuitor mai mult decât românilor. Dezamăgirile sunt aceleași. Bulgaria, care nu reușește să spargă pragul de 250 de dolari/locuitor. Și azerii și slovacii, codași și ai acestui clasament. Nici dacă ne raportăm la intensitatea investițiilor străine, Republica Moldova nu impresionează, cu 100 de dolari/locuitor, departe-departe de Kosovo (273 de dolari/locuitor)…”, scrie Petrișor Peiu. Vezi articolul integral AICI.

 

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare