Analistul economic Valentin Ionescu, despre posibilele disponibilizări la stat: 'Măsura este nepopulară și să o iei cu un an înainte de alegeri este foarte riscantă'

Autor: Ion Motea

Publicat: 10-04-2023 08:15

Actualizat: 10-04-2023 00:23

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Pentru a gestiona gaura la buget, Guvernul României ia în calcul disponibilizarea sau impozitarea bugetarilor cu salarii mari, care depășesc veniturile președintelui.


 

Analistul economic Valentin Ionescu a declarat despre posibilele
disponibilizări ale
bugetarilor că ”
măsura este nepopulară și să o iei cu un an înainte de alegeri este foarte riscantă”.


Acesta a precizat că de fapt prin intermediul unor astfel de măsuri se pregătește terenul pentru introducerea impozitării progresive:




Se urmărește să se introducă impozitarea progresivă. Despre impozitare în general a veniturilor mari am auzit zilele trecute și la pensiile speciale și s-a și votat în Senat modificări legislative în acest sens. Acum se invocă faptul că nu sunt bani la buget și din nou se propune impozitare. În această țară nu sunt decât câteva mii de persoane care au peste 8.000 de lei.

Pe ansamblu, deși avem aproximativ 5,1 milioane de persoane în piața muncii care lucrează pe salariu și peste 1,5 milioane care lucrează pe cont propriu, impozitul pe care statul îl percepe anual pe venit are o pondere de 2,4% din PIB, este foarte scăzut ca sursă de venit. Nu are cum să facă economii aici statul”.

 

În ceea ce privește posibile disponibilizări la stat, Valentin Ionescu a precizat că măsura este nepopulară, mai ales în preajma alegerilor:

”Ca să faci o disponibilizare trebuie să clarifici clar ce economie vei aduce la buget”


”Depinde care este ponderea acestor disponibilizări, deși măsura este nepopulară și să o iei cu un an înainte de alegeri este foarte riscantă. Cheltuiala de personal este mare, în primele două luni s-au cheltuit 20 de miliarde. Asta e suma de bani pe tot anul, mai avem încă 10 luni, deci pe lună se cheltuie aproximativ 10 miliarde. Ca să faci o disponibilizare trebuie să clarifici clar ce economie vei aduce la buget. Trebuie să vezi care sunt mijloacele prin care poți să faci în mod coerent așa ceva ca măsura să fie de natură structurală”, conform b1tv.ro.



Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri