Analistul militar Ion Petrescu: 'Nu e adevărat că NATO se teme de armele nucleare ale lui Putin, Alianța are mult mai multe. Rusia știe că este surclasată la toate capitolele'

Autor: Ion Motea

Publicat: 27-03-2022 10:20

Actualizat: 27-03-2022 10:26

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Col. Ion Petrescu, analist militar, a afirmat că NATO nu se teme de armele nucleare ale Federației Ruse, în condițiile în care Alianța Nord-Atlantică, care rămâne totuși o organizație defensivă, are mai multe. 


 

„Nu e adevărat că NATO se teme de armele nucleare ale lui Putin, (NATO) are mult mai multe. În al doilea rând, NATO rămâne o organizație defensivă – din acest punct de vedere, inspiră încredere în rândul cetățenilor din țările membre ale Alianței Nord-Atlantice.

„În al treilea rând, da, există disperare la Kremlin și se fac asemenea afirmații, asemenea amenințări, dar ele nu au scopul de a determina pe cei trei posesori ai valizei nucleare, adică Putin, Șoigu (ministrul rus al apărării) și cu Gerasimov (șeful Statului major al forțelor armate ruse), să se ducă la valiză și să acționeze împreună ca să plece prima rachetă. Rusia știe că este surclasată la toate capitolele, însă această persistență de amenințări arată că Rusia așteaptă mai mult”, a explicat Ion Petrescu, la
B1TV.




El a amintit și de maniera în care a reacționat Kremlinul când Joe Biden a declarat că Vladimir Putin „nu mai poate rămâne la putere”.


 

„Ați citit comunicatul și mi-a plăcut că ați fost foarte atentă. Acolo este o expresie-cheie, «domnul președinte Biden», deci nu l-au ironizat, au folosit formula respectuoasă de adresare, ceea ce înseamnă că totuși Putin, în interiorul său, mai speră la o nouă întâlnire între patru ochi, lăsând la o parte epitetele și lăsând la o parte baia de sânge care a avut loc în Ucraina. El încă visează să fie egalul președintelui Statelor Unite ale Americii”, a continuat analistul.

Întrebat dacă ar fi rezistat Rusia într-un eventual Al Treilea Război Mondial sau dacă ar fi pus probleme NATO, Ion Petrescu a spus: „A atacat cumva Federația Rusă NATO? Nu. Și-a propus NATO să atace Federația Rusă? Nu. Deci la un moment dat este o situație de încordare, în care țările membre ale Alianței Nord-Atlantice nu sunt de acord cu ce se întâmplă pe teritoriul Ucrainei, dar când vine Polonia și spune să facem forța aceea de pacificare NATO n-a fost de acord și asta s-a spus foarte clar încă de la nivelul secretarului general NATO înainte de a începe reuniunea”.

„Pentru că într-adevăr acolo te duci ori cu stindardul ONU, dar e cam târziu, ori cu stindardul OSCE, dar acolo rușii au o voce puternică, și atunci aștepți ca pe cale diplomatică și pe calea negocierilor dintre serviciile secrete ruse și americane să se ajungă la un modus vivendi. Nu știm care este acest modus vivendi, dar practic vorbind, cu Putin sau fără Putin, Moscova va trebui să încheie acest conflict cu o negociere care să aibă ca finalitate un acord”, a adăugat Ion Petrescu.

Vezi și:


Analistul militar Ion Petrescu: ‘Este greu de crezut că la Kremlin se va lua vreo decizie privind ipotetica folosire a unui atac nuclear, chimic sau biologic. Generalii ruși cunosc că reacția NATO va fi imediată’


Generalul (r) dr. Virgil Bălăceanu: ‘O situație dezastruoasă ar face ca Federația Rusă și armata Federației Ruse să nu mai aibă capacitatea, resursa umană, resursele materiale, pentru a continua invazia’

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri