Alexandru Nazare

Analiza trimisă de Alexandru Nazare premierului l-a costat funcția: ‘Am transmis chiar cu o zi înainte de demisie o analiză’

Alexandru Nazare, spune că n-a știut că urmează să fie demis și spune că decizia ar fi trebuit să fie prezentată de premier în cadrul PNL și dezbătută acolo, iar mai apoi să se treacă la fapte.

Fostul ministru de Finanțe, Alexandru Nazare, spune că a tot căutat să se vadă cu premierul Florin Cîțu, mai ales pe tema arzătoare a rectificării bugetare. Acesta susține că i-a trimis premierului mai multe analize pe tema rectificării, dar că acestea au rămas fără răspuns. Chiar și cu o zi înainte de demitere i-a trimis Nazare lui Cîțu o analiză preliminară, dar șeful de la Palatul Victoria era preocupat cu campania alegerilor din partid.

„Eu nu am știut nici de revocarea mea, darămite de Ghinea sau Oroș. Era vorba să discutăm pe o anumită evaluare prezentată în partid, dar nu a mai avut loc prezentarea în partid. Am transmis pe finalul lunii iulie o analiză preliminară către premier, pentru a-l informa. Am vrut să discutăm și să demarăm o strategie de abordare a rectificării. Nu am primit niciun răspuns. Am transmis chiar cu o zi înainte de demisie o analiză. Am avut o discuție cu el să facă treaba asta. Era necesar pentru colegii de partid această prezentare, față de oamenii din teritoriu, față de membrii partidului. Aceste acțiuni fac parte din pregătirea rectificării.

Însă, premierul Cîțu a dat deja dispoziție. Ministerul de Finanțe nu a avut o întâlnire cu ordonatorii de credite. Am așteptat discuția cu premeirul. Acea cifră de 12 miliarde, avansată de prim-ministru, conține și sume provenite din fonduri europene, de la Transporturi, de la Ministerul Economiei. Cred că jumătate din sumă e de la Transporturi și Economie. Trebuie discutat cu miniștrii de resort. Din respect față de români și autoritățile publice, acest exercițiu este necesar înainte de aface publice sumele rectificării.

Am preconizat nivelul record de 5,5% din PIB la investiții. În privința rectificării, trebuie să fim prudenți când analizăm capitolul de cheltuieli. Acele 12 miliarde sunt potențiale cheltuieli. Fiecare ordonator va face o schemă a cheltuielilor, iar Ministerul de Finanțe va face raportările. Sunt cheltuieli mari în zona de sănătate de pe urma pandemiei. Trebuie achitată factura pentru vaccinuri, echipamente medicale, e nevoie de bani pentru acoperirea acestor cheltuieli.

Sunt covins că premierul va intra repede în Ministerul de Finanțe și va studia cifrele, va face consultări. Cred că premierul va comunica aceste lucruri cât de curând. Aș vrea ca în documentele pe care le predau să fie reflectate acțiunile noastre.

Cum sunt litigii de genul Roșia Montană sau demersurile pe Banca Națională de Dezvoltare, auditul de la Trezorerie, controlul demarat la ANAF pe controlul deșeurilor. Este foarte important, pentru că ANAF trebuie să se concentreze mai bine pe acest domeniu. Sper cât mai curând ca toate aceste informații să fie precizate în raportul ministerului. Secretarul general al Ministerului preia practic atribuțiile mele.

Această analiză trebuie făcută în funcție de angajamentele noastre. Declarațiile premierului le citește și Europa și instituțiile financiare internaționale, deci e important să ne respectăm țintele de deficit și cheltuieli.

Am așteptam să discut cu premierul și să identific zonele de unde putem cheltui. M-a sunat săptămâna trecută, dar ca să mă dea afară. Nu am discutat despre cele 7 miliarde pentru autoritățile locale. Cred că premierul știe de unde să ia acești bani, eu nu știu să vă indic. Mai sunt doar 4 zile până când guvernul poate formaliza cererea pentru Roșia Montană. Am încercat să introduc pe ordinea de zi a guvernului note despre Roșia Montană.

De aceea încerc să subliniez. Pentru apărarea intereselor financiare ale României, e important să nu plătim 4 miliarde într-un litigiu în scandalul cu Gabriel Resources. Nu e o sumă pe care o evaluzează avocații sau noi, e suma cerută de firmă. Nu e o discuție despre exploatarea Roșia Montană, ci despre protecția intereselor fianciare ale României, astfel încât să nu fim obligați să plătim aceste 4 miliarde. Trebuie să așteptăm rezolvarea litigiului, iar apoi mergem cu dosarul la UNESCO. Mai avem 4 zile să formalizăm cererea la UNESCO, adică să retragem cererea, un fel de amânare, ca să vedem ce spune Curtea de Arbitraj a SUA. Totuși, timp există, pentru că-s ședințe de guvern săptămâna aceasta.

Am văzut că primul ordin semnat este cel al demarării procedurilor de rectificare. Nu-mi dau seama de ce, probabil va prezenta o strategie. Trebuie să vedem de la ce indicatori macroeconomici plecăm. Mergem pe scenariile de până acum, ori nu? Avem evaluări ale agențiilor de ratig, deci dacă schimbăm totul din mers se schimbă și viziunea lor asupra economiei românești. Am ținut Finanțele departe de duelul din PNL, ca o formă de respect față de români. Acesta era cel mai bun mesaj, acela că protejăm interesle financiare ale românilor”, a declarat Nazare.

Legat de alegerea taberei în duelul dintre Cîțu și Orban, Nazare spune că este prea devreme pentru a alege, pentru că încă nu și-a terminat munca la minister.

„Sunt senator, sunt în Comisia de buget-finanțe, am de muncă. O să analizez și o să vad de partea cui sunt. E prea devreme, nici nu am terminat predarea la minister”, conchide Alexandru Nazare, informează realitatea.net

 

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare


No items