Anca Alexandrescu, criză de nervi sub privirea amuzată a lui Călin Georgescu, în Piața Constituției. S-a înfipt fără milă într-o rivală. „Marș de-aici, hai marș!” VIDEO

Autor: Andreea Vlad

Publicat: 22-02-2025 20:57

Actualizat: 22-02-2025 21:23

Article thumbnail

Sursă foto: captură Realitatea Plus

Susținătoare convinsă a independentului Călin Georgescu, realizatoarea Anca Alexandrescu de la Realitatea Plus a făcut un scandal uriaș, chiar în Piața Constituției. Cunoscuta jurnalistă nu a ezitat să-l apere pe favoritul său.

Vedeta postului Realitatea Plus a izbucnit în direct sâmbătă, 22 februarie, în momentul când o reporteră de la postul rival România TV a încercat să-i pună întrebări candidatului susținut de postul la care lucrează.

Vedeta a acuzat România TV că îi fură imaginea lui Georgescu

Mai concret, realizatoarea a acuzat televiziunea rivală că îi fură imaginea lui Călin Georgescu pentru a-l susține pe Victor Ponta la alegerile prezidențiale din 4 mai.

Călin Georgescu (13)

Manifestația organizată de susținătorii lui Călin Georgescu din Piața Constituției a întrunit mii de oameni, veniți să strângă semnături în favoarea candidaturii acestuia la scrutinul prezidențial din luna mai. Evenimentul a fost scena unui episod incendiar. Realizatoarea emisiunii „Culisele statului paralel” a alungat-o pur și simplu pe reportera de la România TV.

„Îl mai susţineţi pe Victor Ponta voi, la România TV, şi copiaţi ce spune domnul Georgescu?”, a întrebat-o Anca Alexandrescu pe jurnalista România TV, în fața candidatului susținut de Realitatea Plus.

Călin Georgescu părea că se amuză, în timp ce Anca Alexandrescu a luat-o la rost, pe un ton agresiv, pe colega sa de breaslă.

„Îi furaţi imaginea domnului Călin Georgescu ca să-l susţineţi pe Ponta. Aşa că, marş de-aici! Marş!”, i-a reproșat realizatoarea Realitatea Plus.

CITEȘTE ȘI: Postările uitate ale Ancăi Alexandrescu în care-l desființa pe Călin Georgescu. În campania prezidențială, vedeta Realitatea Plus nu era cea mai mare susținătoare a independentului

De la ce a pornit scandalul cu Thalida Trofin, reportul România TV

Episodul s-a petrecut în contextul în care suveranistul și-a făcut apariția în cârje.

Thalida Trofin, reporter al postului România TV, l-a întrebat pe Călin Georgescu dacă se teme că va fi împușcat ca Donald Trump. Acesta a răspuns: „Nu, am avut doar o intervenție la genunchi. Sunt pregătit pentru orice”.

Anca Alexandrescu a intervenit foarte prompt: „Voi, la România TV, îl mai susțineți pe Victor Ponta și copiați ce spune domnul Georgescu?”

„România TV susține dreptatea și România”, a încercat să răspundă timid Thalida Trofin, dar a fost întreruptă necruțător de mult mai experimentata sa rivală: „Nu, nu, ce faceți la România TV e să-i furați imaginea lui Călin Georgescu pentru a-l susține pe Victor Ponta. Așa că marș de aici!”

„Nu-mi spuneți marș mie! Eu am respect pentru dumneavoastră. Marș să spuneți la dumneavoastră acasă”, a replicat reporterul România TV.

Potrivit martorilor, Călin Georgescu a asistat la acest scandal de proporții fără să scoată un cuvânt, zâmbind din când în când.

CITEȘTE ȘI: Minunea făcută de Anca Alexandrescu la Realitatea Plus. De la Sorin Ovidiu Vântu nu se mai întâmplase așa ceva cu postul tv de știri din România

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri