ANCHETĂ Reuters | Schema „kilometraj zero": Cum ajung Mercedes și BMW în Rusia, sfidând sancțiunile occidentale prin China

Autor: Mihai Roșoiu

Publicat: 13-02-2026 14:08

Article thumbnail

Sursă foto: Pixabay

Schema „kilometraj zero" e la un pas să iște un nou scandal internațional. În ciuda sancțiunilor dure impuse de Occident după invadarea Ucrainei în 2022, zeci de mii de mașini de lux occidentale își fac drum, pe o piață gri, spre Rusia. O anchetă Reuters, preluată pe larg de presa internațională și confirmată de surse locale, a dezvăluit mecanismul complex prin care mașinile noi, occidentale, ajung să fie vândute în Rusia ca vehicule "second-hand", ocolind astfel restricțiile internaționale.

Schema „kilometraj zero", descoperită de presa occidentală

Oricine se uită pe site-urile dealerilor auto din Rusia poate găsi oferte pentru cele mai noi modele de BMW, Mercedes-Benz, Volkswagen și Toyota, deși producătorii au anunțat clar că s-au retras de pe piața rusă. Cum este posibil? Răspunsul se află în China.

Recomandarea autorului: Simbolul industriei auto germane se clatină din temelii. Anul trecut a adus pierderi majore pentru compania din Stuttgart

Potrivit investigației Reuters, comercianții utilizează o rețea de intermediari chinezi care cumpără mașini noi de la dealerii din China. Acestea sunt înmatriculate temporar în țara asiatică, fiind astfel transformate, pe hârtie, în mașini "uzate" (second-hand), deși au kilometrajul zero. Odată clasificate ca "used car", ele nu mai necesită acordul producătorului pentru export, evitând astfel controlul direct al brandului asupra destinației finale.

masini vandute cu schema kilometraj zero„În acest fel, exportul este mult mai ușor”, a explicat pentru Reuters Zhang Ai Jun, un fost exportator auto chinez. Mașinile pleacă apoi spre Rusia, unde sunt vândute la prețuri similare cu cele ale modelelor noi, profitând de cererea uriașă de pe piață pentru brandurile consacrate.

Proporțiile fenomenului: Jumătate din piață vine din China

Datele firmei de analiză Autostat arată o explozie a acestui tip de importuri. Numărul vehiculelor occidentale și asiatice fabricate în China care au ajuns în Rusia s-a dublat față de 2023. Acestea reprezintă acum aproape jumătate din cele aproximativ 130.000 de vehicule vândute în Rusia în 2025 și produse de companii din țări care au impus sancțiuni.

Subiect similar: China interzice vânzarea mașinilor sub costul de producție pentru a opri războiul prețurilor din industria auto

De la declanșarea războiului, peste 700.000 de astfel de vehicule "interzise" au intrat pe piața rusă. Toyota, de exemplu, a fost brandul străin cel mai căutat anul trecut de ruși, după mărcile chinezești, în ciuda faptului că producătorul japonez a declarat oficial că a oprit orice export către Rusia încă din 2022.

Producătorii ridică din umeri: Împotriva voinței noastre

Contactați de jurnaliști, giganții auto occidentali spun că fac tot posibilul pentru a bloca aceste canale paralele, dar recunosc că sunt depășiți de situație. Mercedes-Benz a transmis că investigarea acestor breșe, cunoscută drept schema „kilometraj zero” este "consumatoare de timp și complexă", iar BMW a precizat că exporturile neautorizate au loc "în afara sferei noastre de influență și în mod expres împotriva voinței noastre".

Dmitry Zazulin, director de vânzări la un dealer din Moscova, a confirmat pentru Reuters că cererea pentru mașini de lux occidentale rămâne ridicată. „Mulți clienți vor să conducă exclusiv mașini de marcă occidentală, precum Mercedes. Le putem aduce doar prin canale paralele”, a declarat acesta.

China, placa turnantă a ocolirii sancțiunilor

Schema "kilometraj zero"nu doar că subminează eforturile internaționale de a izola economic Rusia, dar devine și o supapă pentru piața auto chineză, care se confruntă cu o supracapacitate de producție. Exportul de mașini "uzate" cu kilometraj zero permite producătorilor chinezi și dealerilor să încaseze subvenții locale și să scape de stocurile excedentare, totul în timp ce alimentează mașinăria de război a Kremlinului cu bunuri de lux.

Citește și: Țara europeană unde au fugit toți giganții auto din Europa. Germania, Franța, SUA sau Japonia au pierdut supremația

Deși guvernele occidentale, inclusiv cel german și japonez, investighează aceste rute, experții în sancțiuni avertizează că, atâta timp cât există cerere și intermediari dispuși să riște, fluxul de mașini către Rusia va fi aproape imposibil de oprit complet.

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri