Anchetatorii au făcut o nouă descoperire! Ce au găsit în Casa Groazei

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 27-08-2019 21:03

Actualizat: 27-08-2019 19:26

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro



O nouă zi de percheziții la Casa Groazei din Carcal. Anchetatorii s-au întors cu scanerul performant pentru a căuta noi probe care să îl incrimeze pe Gheorge Dincă.

Potrivit unor surse citate de România TV, anchetatorii ar fi găsit mai multe obiecte pe care s-au descoperit profilele genetice ale celor două fete dispărute.




Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, citaţi de România TV, sângele descoperit în casa lui Gheorghe Dincă ar aparţine Luizei Melencu.

Poliţiştii au fost găsit urme de sânge pe un cearșaf aflat într-una dintre camerele casei, nu în încăperea în care a fost ținută Alexandra. De asemenea, pete de sânge au fost găsite pe o pereche de pantaloni bărbătești și pe un calendar.


De asemenea, în mașina criminalului s-au găsit fire de păr, dar și pe o șapcă, iar pe o bandă adezivă s-a identificat profilul genetic al Alexandrei Măceșanu.

Inculpatul din Caracal, Gheorghe Dincă, suspectat de uciderea Alexandrei Măceşanu, de 15 ani, şi a Luizei Melencu, de 18 ani, participă alături de anchetatori la scanarea curții. Acesta stă în cort la umbră şi se odihneşte. El are însă schimbări de comportament și se ceartă cu anchetatorii, relatează RomâniaTV
.

Criminalul din Caracal a recunoscut că a ucis-o pe Luiza Melencu într-un mod similar cu cazul Alexandrei Măceșanu. După ce a sechestrat-o, i-ar fi dat un pumn, a susținut bărbatul, iar fata de 18 ani a lovit și s-a lovit puternic. Din păcate, anchetatorii nu au însă probe fizice legate de prezența Luizei în casa lui Gheorghe Dincă.

 

Vezi și

SURSE Ultima mișcare a Vioricăi Dăncilă restabilește situația! ‘Legea tăcerii’, ridicată!


SURSE Informații de la Casa Groazei! Șmecheria făcută de Gheorghe Dincă

Ministrul de Interne a dat ordin! Lovitură pentru polițiști

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri