Într-un editorial publicat pe site-ul STIRIPESURSE.RO, deputatul liberal Andreea Paul face o analiză a restanțelor legislative ce privesc directive europene. Deputatul susține că încă de la începutul acestui an a atras atenția asupra faptului că 23 de directive ale UE au termenele depășite pentru transpunerea în legislația națională și că ele trebuie însoțite de analize de impact reale, dezbateri publice consistente și informări prealabile ale cetățenilor pentru a se conforma la noile prevederi.
La peste o jumătate de an, numărul directivelor care au termenele depășite aproape s-a dublat. Astăzi, 44 de directive sunt restante, conform răspunsului primit de la Ministerul Afacerilor Externe la întrebarea parlamentară trimisă în data de 8 august a.c. Dintre acestea, 8 directive au termenele depășite fără acțiune sancționatorie declanșată de către CE, alte 29 sunt în etapa punerii în întârziere și 7 directive sunt în etapa avizului motivat. Până la finalul anului 2016, sunt în curs de transpunere 24 de directive – o prioritate a ultimei sesiuni parlamentare a acestui mandat -, iar pentru alte 48 de directive trebuie adoptate acte naționale de transpunere în următorii 3 ani – o prioritate pentru viitorul Parlament.
Procesul de adoptare în legislația națională a unei directive este afectat pentru că nu se generează dezbateri publice reale, iar România riscă să plătească sume mari pentru netranspunerea la timp. Așadar, este necesară adoptarea unei atitudini pro-active din partea partidelor politice, a Guvernului și a Parlamentului, iar sesiunea parlamentară din toamnă trebuie să înceapă cu o planificare legislativă astfel încât să nu rămână proiecte legislative restante pentru următoarea legislatură parlamentară.
Andreea Paul (PNL): 44 de directive europene sunt restante la transpunerea în legislația românească
Autor: Redactia bugetul.ro
Publicat: 25-08-2016 14:07
Trending

11 aprSport
Afacerea reînviată de nepotul lui Mircea Lucescu. Il Luce era clientul său fidel, dar și Răzvan

11 aprPolitica
Fotografia cu Nicușor Dan care i-a adus un val de critici, înainte de Paște. Unde a fost surprins președintele și ales ales cu cine. FOTO

11 aprEntertainment
Obiceiu bizar pe care îl aveau Elena și Nicolae Ceaușescu de Paște. Sărbătoreau atipic Învierea

11 aprActual
CNAIR anunță restricții de circulație până pe 13 aprilie 2026. Lista completă de drumuri vizate și ce amendă primești

23 minute în urmăActual
STB de Paște. Programul pentru transportul public din Capitală
Articole Similare

23 minute în urmăActual
STB de Paște. Programul pentru transportul public din Capitală

11 aprActual
CNAIR anunță restricții de circulație până pe 13 aprilie 2026. Lista completă de drumuri vizate și ce amendă primești

11 aprActual
Sâmbăta Mare, tradiții și superstiții. Ce este bine să faci în această zi

10 aprActual
Rusia a „pârât” UE la SUA pentru că ar pregăti arme nucleare. SIE Moscova a transmis vestea

10 aprActual



