Schimbare radicală a vremii în toată țara. În ultima zi a lui octombrie, temperaturile vor fi extrem de scăzute.
Avem parte de o vreme deosebit de rece în cea mai mare parte a ţării. În regiunile din jumătatea de sud, precum şi la munte vor fi înnorări persistente şi temporar, mai ales ziua, se vor semnala precipitaţii.
Precipitațiile vor fi sub formă de ninsoare la munte, mixte îndeosebi în zonele submontane şi sub formă de ploaie în rest.
În celelalte regiuni, înnorările vor fi temporare şi doar izolat se pot semnala ploi slabe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări, ziua, local în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei, amplificând senzaţia de rece. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 şi 11 grade, iar cele minime, preponderent negative în nord şi centru, se vor încadra între -4 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 7 grade pe litoral. Izolat se va semnala ceaţă.
În București cele mai mari temperaturi nu vor depăși 7 grade Celsius. Vântul va sufla slab până la moderat, cu o viteză de 24 km/h, în vreme ce umiditatea va atinge pragul de 94%.
La munte vom avea parte de zăpadă. Deși a mai nins și la începutul toamnei, adevarata iarnă s-a instalat de marți la altitudini de peste 1.800 de metri unde se anunță lapoviță, ceață densă, dar și ninsori abundente
Vezi și
Vești uriașe! O categorie de români scăpă de această taxă
Schimbare radicală- Poliția nu vă mai poate amenda pentru această faptă
Schimbări radicale - Ce se întâmplă cu concediul
ANM avertizează-Ce se întâmplă cu vremea zilele următoare
Trending

23 sepEconomie
Se schimbă rovinieta, de la 1 octombrie 2026. Cât vor avea de plată românii

23 sepPolitica
Nicolae Ciucă și fabrica de nave spațiale militare. De la premier, politicianul a ajuns acum și afacerist

14:00Economie
Românii care nu vor mai fi nevoiți să mai plătească impozit pe teren. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească

08:00Politica
Claudiu Manda, primele declarații după ce Siegfried Mureșan l-a făcut de rușine. Ce a spus soțul Liei Olguța Vasilescu

14:30Social
Zile în plus de concediu de odihnă pentru părinți. Categoriile care pot solicita beneficiul de la angajator

23 sepPolitica
Emil Constantinescu, la un pas să fie asasinat. Urma să fie executat în zona Universității, abia de curând a povestit experiența marcantă

08:30Economie
Începe valul de concedieri la Orange România. CEO-ul a făcut anunțul despre disponibilizări

23 sepEconomie
Al doilea val de scumpiri, anunțat de BCE. Ce trebuie să știe fiecare român

09:30Politica
Lia Olguța Vasilescu îi ia apărarea soțului, după ce propunerea de premier l-a criticat aspru. „Simț al ridicolului? Nu cred că aveți”

11:30Economie
Dispare McDonald’s din România, în forma pe care o cunoșteau consumatorii. Lanțul de restaurante fast-food va aduce preparate sănătoase, în întreaga lume
Articole Similare

16:07Actual
[P]Ce sunt jocurile Bell Link și cum funcționează premiile

14:05Actual
Sectorul 5 a pornit Studiul de Fezabilitate pentru linia de metrou M7

13:07Economie
Curs valutar BNR 24 septembrie 2026: Euro scade ușor, dolarul urcă

06:30Horoscop
Horoscop financiar 24 septembrie — previziuni complete

23 sepEntertainment



