Însă, dincolo de micii suculenți și gustul inconfundabil al acestora, v-ați întrebat vreodată cine se ocupă de toată afacerea care a devenit celebră în Capitală?
Adrian „Hepaticus” este omul ”din spatele” Terasei Obor, cel pe care îl știe toate lumea din București. Invitat recent în podcastului lui Cătălin Oprișan, „Vreau să știu”, omul de afaceri a vorbit deschis despre secretele din spatele afacerii sale.
Fără nicio reținere, Adrian a dezvăluit că micii nu sunt produși în zona terasei, ci sunt aduși în fiecare dimineață. „Păi, noi nici măcar nu-i producem, mă crezi? Noi îi vindem într-un fel frumos. De la început s-a numit Terasa Obor cu mine manager. Avem aceeași echipă de la început. Până și micul e de la început. Noi avem un contract cu un om care ne face aceste produse, dar nu e un contract tocmai obișnuit. Adică e doar o strângere de mână, nu acte semnate și parafate”, dezvălui Adrian Rebenciuc.
Terasa Obor, fără firme de distribuție: ”S-ar pierde originalitatea locului”
Tot în cadrul podcastului, Adrian a mai povestit cum a început totul și cum s-a desfășurat înțelegerea cu cel care produce și azi faimoșii mici de Obor: „Omul mi-a spus așa. Îți fac o rețetă care o să-ți placă și ție, o să-mi placă și mie. Și asta s-a întâmplat. În fiecare zi îmi aduce micii și noi îi vindem la terasa Obor. Și, repet, înțelegerea cu el constă într-o strângere de mână”, mai spune Adrian „Hepaticus” Rebenciuc la podcastul „Vreau să știu”.
De asemenea, Adrian a dezvăluit și faptul că nu colaborează cu firme de distribuție, deși ofertele nu au fost deloc puține. „N-am vrut să intrăm pe firmele de distribuit, deși toate ne-au cerut asta. S-ar pierde originalitatea locului”, a povestit Adrian „Hepaticus”.
Adrian Rebenciuc a studiat Geografia Turismului, dar a pornit acum 11 ani, ca manager al Terasei Obor. În primele săptămâni vindea doar 200 de mici, însă, acum, în zilele de sărbătoare, la Tersa Obor se coc chiar și 5.000 de mititei. „Lumea nu vine numai pentru ei, e și bere, e socializare”, spune cel poreclit „Hepaticus”. Mai mult decât atât, unii oameni vin chiar și de la 9 dimineața să servească micii suculenți, asezonați cu muștar din belșug. „Un fel de mic dejun”.
Sursa foto: Facebook/Captură YouTube


















