ANPC a dat 'lovitura' într-un mall din capitală! 11 magazine au fost închise în urma controalelor efectuate

Autor: Nicu Pătrașcu

Publicat: 21-06-2022 10:45

Actualizat: 21-06-2022 10:42

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Mai multe magazine au fost închise de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) în urma unei acțiuni de verificare a modului în care sunt respectate drepturile consumatorilor de către operatorii economici din centrul comercial Promenada, situat în sectorul I al Capitalei, scrie antena3.ro


 


 


 


Sub coordonarea vicepreședintelui ANPC, Mihai Culeafă, echipele de control ale Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor (CRPC) București-Ilfov au verificat comercianți de produse alimentare, nealimentare și prestatori de servicii care activează în mall-ul bucureștean.

Au fost controlați 46 de operatori economici și, în urma neregulilor constatate de comisarii CRPC București-Ilfov, aceștia au aplicat, până în acest moment, amenzi contravenționale în valoare de peste 200.000 lei, 4 avertismente și au dispus măsura complementară a opririi temporare a prestării de servicii pentru 11 comercianți.



Abaterile de la legislația specifică protecției consumatorilor


 

  • Comercializarea unor produse alimentare cu data limita de consum depășită

  • Utilizarea unor agregate frigorifice neigienizate corespunzător (cu lichide scurse și resturi alimentare, cu urme de rugină, vopsea exfoliată și chederele depreciate, rupte)

  • Utilizarea unor materii prime fără etichete cu elemente de identificare și caracterizare, astfel încât sa se poată stabili conformitatea acestora, precum și fără data limita de consum

  • Depozitarea produselor alimentare direct pe pavement

  • Utilizarea în bucătărie a unor ustensile deteriorare, veselă cu grad ridicat de uzură

  • Lipsa informării, în lista meniu, asupra riscurilor previzibile reprezentate de ingredientele cu potențial alergen

  • Lipsa informării consumatorilor cu privire la produsele ce provin din produse congelate

  • Nerespectarea regimului de temperatură reglementat în lege pentru păstrarea produselor alimentare

  • Comercializarea unor produse nealimentare cu deficiențe de etichetare (fără traducerea etichetelor în limba română și fără a avea înscrisă denumirea și adresa importatorului/producătorului) și fără a avea certificate de garanție, acolo unde este cazul

  • Echipamente de joacă rupte/deteriorate, ce prezintă pericol de accidentare

  • Inadvertențe între prețul de la raft al produselor/serviciilor și cel de la casa de marcat

  • Utilizarea, la un salon spa a unui mobilier deteriorat/exfoliat, paturi neigienizat/urme de uzura, prosoape rupte

  • Utilizarea unor tuburi de vopsea de păr desigilate, fără a avea menționată pe ambalaj data deschiderii și a unora expirate

  • Comercializarea unor produse posibil contrafăcute care poartă numele unor branduri cunoscute

  • Utilizarea echipamentului incomplete, pentru angajați, în spațiul de lucru.


Verificările operatorilor comerciali din mall-ul Promenada sunt în curs, precizează ANPC, conform antena3.ro
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri