Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Marius Pârvu, a afirmat joi că trebuie găsite soluții pentru a putea închide definitiv activitatea unor agenți economici care încalcă articole de lege.
"O nemulțumire a mea este vizavi de amenzi. Avem acea Lege a prevenției și am practicat-o, dar am constatat că procentul celor care nu respectau legea era mai mare. Am încercat să găsim soluții să nu amendăm, dar în prezent sunt agenți economici care ne râd în față și spun: "scrieți ce vreți că oricum valoarea amenzii nu contează, se plătește jumătate din minim, după cum știți în termen de 15 zile. Adică mergem la un hipermarket și îl amendăm cu 10 milioane de lei vechi, 1.000 de lei, și vă dați seama ce afectat este. În acest sens o să lucrez cu domnul ministru Daea (ministrul Agriculturii - n.r.) pe măsurile care sunt aplicate prin OUG 21, măsuri complementare care se pot aplica agenților economici, în sensul că ei pot fi închiși temporar 30 de zile, 6 luni, un an, iar în viitoarea gândire poate vor fi închiși definitiv, pentru că atunci când pui în pericol sănătatea cetățenilor României credem că nu este normal să îți mai poți desfășura o activitate economică. Cred că vom găsi soluțiile legale atât în zona de amenzi contravenționale, cum sunt în alte zone unde se aplică amenzi la cifra de afaceri, să se aplice amenzi la valoarea cifrei de afaceri și în zona în care se încalcă articole de lege care pun in pericol sănătatea populație", a precizat Marius Pârvu, într-o conferință la MADR.
Vezi și
Atenție! Se dau amenzi uriașe pentru cei ce încalcă aceste obligații
Lovitură pentru acești români! Vor plăti o taxă mult mai mare
S-a aflat! Cât de bogați sunt primarii din București
ANPC a făcut anunțul! Se vor da amenzi
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

22 marEconomie
Banii cash, sub plafon impus de UE. O nouă limită va intra în vigoare de la 1 iulie 2027

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie



