Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, a vorbit duminică despre zborurile anulate.
Acesta spune că noua lege a Protecţiei Consumatorilor este blocată în Parlament de către o anumită formaţiune politică, la Comisia de industrii, foarte apropiată de cei de la Wizz Air, iar în acel proiect este un articol ce poate să le dea pârghiile necesare pentru a interveni, pentru că ”operatorii economici străini sunt obligaţi să aibă reprezentativitate pe teritoriul României”.
Preşedintele ANPC a declarat la Prima News că în cazul zborurilor anulate autoritatea nu are pârghiile necesare pentru a lua măsuri şi să sancţioneze o companie care îşi desfăşoară activitatea administrativ şi juridice pe teritoriul altei ţări europene.
”Trebuie ca prin Centrul European al Consumatorilor, structură europeană, să fie anunţată autoritatea din ţara respectivă”, a spus Constantinescu, el precizând că i-a invitat pe reprezentanţii din România ai Wizz Air şi ”au avut o atitudine mai mult decât fermă”.
”Ministerul Transporturilor, prin domnul secretar de stat Bogdan Mândrescu, i-a invitat la o video întâlnire, s-au pus tranşant problemele şi au fost continuate discuţiile înclusiv până la nivelul săptămânii trecute de către Autoritatea noastră. Am înţeles că au rămas undeva la două zeci şi ceva de consumatori ce nu şi-au primit banii înapoi”, a mai spus Horia Constantinescu, el arătând că Ministerul Economiei, coordonatorul ANPC, a invitat la o discuţie faţă în faţă reprezentanţii companiei Wizz Air şi s-au stabilit clar o serie de măsuri.
Şeful ANPC a subliniat că ”noua lege a Protecţiei Consumatorilor, iniţiată de deputatul PSD Laura Vicol, după 30 de ani, Autoritatea desfăşurându-şi activitatea după o Ordonanţă din 1992, este ”blocată de către o anumită formaţiune politică, la Comisia de industrii, foarte apropiată de cei de la Wizz Air”.
Acolo este un articol ce poate să ne dea pârghiile necesare”, a afirmat Horia Constantinescu, el explicând că în legea aflată în Parlament, ”operatorii economici străini sunt obligaţi să aibă reprezentativitate pe teritoriul României”, notează news.ro
ANPC, despre zborurile anulate: Noua lege a Protecţiei Consumatorilor este blocată în Parlament de către o anumită formaţiune politică
Trending

25 sepSocial
Șoferii care nu vor avea voie să mai staționeze în București, între orele 7.00-9.00 și 17.00-19.00. Ce spune proiectul de lege

25 sepEconomie
Produsele Lidl care dispar de la raft. Compania a fost dată în judecată, instanța nu le mai permite comercializarea

25 sepEntertainment
Adriana Bahmuțeanu, ordin de protecție împotriva copiilor săi vitregi. Scandal în familia regretatului Silviu Prigoană, s-a ajuns în instanță

25 sepPolitica
Siegfried Mureșan și planul lui pentru creșterea pensiilor. De unde vrea să facă rost de bani propunerea de premier

25 sepEconomie
Găselnița Kaufland care va atrage tineretul în magazinele sale. Produsele virale își vor face singure publicitatea, vor dispărea imediat de la raft

25 sepEntertainment
Cine este noul șef de la PRO TV. Are un sfert de veac de experiență în televiziune, se va ocupa inclusiv de VOYO

25 sepEconomie
S&P, primele concluzii despre ratingul economic al țării. Schimbările care se vor produce la Guvern

25 sepEconomie
Fabrica din România care se închisese anul trecut are un nou patron. Grecii de la Jumbo au luat afacerea cu frigidere din Prahova

25 sepEntertainment
Connect-R, acuzat de hărțuire. De unde a pornit scandalul în care este implicat cântărețulul și legătura cu Părintele Calistrat

25 sepEconomie
Starbucks închide 250 de localuri. Situația din România, unde cafenelele lor sunt văzute ca un răsfăț de lux, dar au produse în supermarketuri
Articole Similare

9 minute în urmăSocial
Plimbări gratis cu Uber, doar pe 27 septembrie. Vor fi folosite 5 mașini de epocă în București

39 minute în urmăSocial
Mii de bucureșteni rămân fără apă caldă. Anunțul care vizează 1.800 de blocuri, străzile unde vor fi probleme de furnizare

circa 1 oră în urmăEconomie
Tarifele la care ar putea ajunge motorina, după ce SUA oprește exporturile către România. Prețul pe care îl vor plăti șoferii

circa 2 ore în urmăSocial
Elevii vor fi obligați să poarte uniforme. Cei care nu sunt de acord cu măsura au început să vină în negru în școli

09:30Politica



