Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a transmis marți că va controla fast food-urile din Bucureşti, vicepreşedintele ANPC, Mihai Culeafă, invitând pe toți ce care întâmpină nereguli să îl anunțe pe facebook sau pe nr de telefon pus la dispoziție, scrie news.ro
ANPC a transmis marţi că în urma acţiunii de control efectuată la un fast food din Sectorul 2 al Capitalei şi a neregulilor majore depistate acolo, vicepreşedintele Mihai Culeafă îşi propune să verifice periodic aceste tipuri de unităţi.
ANPC a precizat că echipe de control, coordonate de vicepreşedintele Mihai Culeafă, vor supraveghea modul în care covrigăriile, patiseriile, shaormeriile din Bucureşti, îşi desfăşoară activitatea, astfel încât clienţii obişnuiţi ai acestora, muncitori, taximetrişti, elevi şi studenţi şi alte categorii sociale, obişnuiţi consumatori ai unităţilor respective, să beneficieze de condiţii normale de servire.
”Îmi aduc aminte de perioada în care m-am apucat de afaceri şi străbăteam ţara în lung şi în lat. Nu de puţine ori, împreună cu şoferii noştri ne opream şi mâncam pe fugă, la o covrigărie sau o patiserie.
Şi noi eram clienţi obişnuiţi ai acestor chişcuri şi îmi aduc aminte cu mare plăcere de plăcinta dobrogeană, care este preferata mea. Acum, de când particip la acţiunile de control, împreună cu colegii mei, văd lucrurile altfel. Chiar ultimul control, pe această temă, de la shaormeria din sectorul 2, m-a făcut să-mi dau seama că lucrurile nu sunt mereu în regulă, în astfel de spaţii dedicate alimentaţiei publice. Şi astăzi sunt oameni mulţi care, în drum spre serviciu, cumpără repede ceva pentru a mânca pe drum sau în pauza de masă. Şi pentru că aceste locaţii sunt numeroase, mici, dar cu o mulţime de clienţi, trebuie să avem grijă ca serviciile oferite consumatorilor să fie la nivelul celor puse la dispoziţie de un restaurant”, a declarat Mihai Culeafă.
El a menţionat că va fi zilnic în teren să vadă cum se desfăşoară aceste activităţi.
“De aceea, îi invit pe toţi cei care constată probleme, să îmi transmită, pe contul meu de facebook sau la numărul meu de telefon 0727.333.363, special dedicat consumatorilor, imagini sau informaţii despre locaţia unde văd că lucrurile nu sunt în regulă şi imediat vom verifica locaţia cu pricina.
Până atunci, în fiecare zi, voi fi pe teren, împreună cu colegii mei, pentru a vedea personal cum se desfăşoară aceste activităţi”, a mai transmis vicepreşedintele ANPC, conform news.ro
ANPC le-a pus gând rău fast food-urilor din București: Îi invit pe toți cei care constată probleme, să ne transmită
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



