Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), a transmis printr-un comunicat de presă remis AGERPRES, că închide Hala Obor din nou, pentru o perioadă de până la un an, după ce inspectorii au găsit o mulțime de nereguli.
În urma unei acţiuni de verificare efectuată de Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) Bucureşti-Ilfov, la Hala Obor din Bucureşti, echipele de control au constatat din nou o serie de nereguli importante, deşi această locaţie a fost controlată periodic, constatându-se, de fiecare dată, repetitivitatea multora dintre abaterile de la prevederile legale.
Cu toate aceste ocazii, atât societatea care administrează Hala, SC CI-CO SA, cât şi operatorii economici care comercializează, în mod special, produse alimentare, în complex, au fost amendaţi şi au primit măsuri complementare de reparare a spaţiului şi de remediere a stării de curăţenie şi a echipamentelor folosite, care nu au fost duse la îndeplinire sau realizate parţial.
"Hala Obor trebuie să iasă la pensie. Personal am participat la acţiunea de control din 2019, ocazie cu care administratorii acestui spaţiu ne-au promis că vor proceda la renovarea lui completă. Au mai urmat acţiuni similare şi singurul lucru substanţial obţinut au fost tot promisiunile. Înţelegem perfect că această hală reprezenta o sursă de produse pentru persoanele în etate, din zona respectivă, datorită preţurilor mici. Dar, în situaţia de faţă, ieftin se dovedeşte a fi un pericol pentru sănătatea consumatorilor.
Lipsa flagrantă de curăţenie şi siguranţă trebuie oprită aici. Modul de desfăşurare a activităţilor comerciale este desprins din anii '70. Indiferent cât se vor supăra de tare unii consumatori pe acţiunea noastră am făcut-o şi pentru siguranţa acestora. Sunt convins că acest mesaj ferm va fi un imbold pentru renovarea halei şi întoarcerea ei pe piaţă într-un mod corespunzător", a afirmat Horia Constantinescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
În urma verificărilor a 28 de operatori economici, care activează în Hala Obor, comisarii CRPC Bucureşti - Ilfov au aplicat mai multe sancţiuni, după cum urmează: amenzi contravenţionale în valoare de 171.000 lei, au dispus oprirea temporară a prestării de servicii a 14 operatori economici până la remedierea deficienţelor, a fost propusă închiderea temporară a unităţii (Hala Obor) pe o durată de la 6 luni la 12 luni pentru săvârşirea repetată a unor abateri sancţionate de organele de control în decurs de 6 luni de la prima constatare, scrie agerpres.ro
ANPC 'lovește' din nou! Horia Constantinescu: Hala Obor trebuie să iasă la pensie! Lipsa flagrantă de curățenie și siguranță trebuie oprită aici
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

circa 2 ore în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



