ANPC pe mâna lui Cristian Popescu Piedone. Fostul primar al Sectorului 5 a devenit șeful suprem al Protecției Consumatorilor

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 07-02-2025 17:17

Actualizat: 07-02-2025 17:38

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Vineri, 7 februarie 2025, printr-o decizie a premierului Marcel Ciolacu, Cristian Popescu Piedone a fost numit șef al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor. Funcția de președinte al ANPC era vacantă din primăvara anului trecut, după ce Horia Constantinescu a fost desemnat ca și candidat PSD la Primăria Constanţa.

În cursul zilei de vineri, Cristian Popescu Piedone a fost numit șef al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC). Decizia a fost semnată de premierul Marcel Ciolacu. Postul de președinte al ANPC era vacant din primăvara anului trecut, după ce PSD l-a desemnat pe Horia Constantinescu candidat la Primăria Constanţa.

Piedone este noul șef al ANPC

Numirea în funcția de președinte al ANPC vine la scurt timp după ce Cristian Popescu Piedone a demisionat din Partidul Social Democrat. În urmă cu aproximativ două săptămâni, fostul edil și-a anunțat demisia prin intermediul unei solicitări adresate organizației județe PSD Giurgiu, al cărei membru era. După demisia din PSD, acesta a anunțat că va reveni în Partidul Umanist Social Liberal (PUSL), unde va prelua funcția de președinte al organizației de București.

Ultima funcție pe care a deținut-o Piedone a fost cea de primar al Sectorului 5 al Capitalei. La alegerile locale din 9 iunie 2024, Piedone a candidat pentru funcția de primar general al Capitalei, împotriva Gabrielei Firea, candidata PSD. În timpul campaniei, PSD a lansat mai multe invitații pentru negociere, însă Piedone a refuzat să-și retragă candidatura, astfel că atât el cât și Gabriela Firea au pierdut bătălia în favoarea lui Nicușor Dan.

De asemenea, la alegerile parlamentare din 1 Decembrie 2024, Piedone a candidat pe listele PSD Giurgiu pentru un loc de senator. Cu toate că a fost pe primul loc, nu a reușit însă să obțină mandatul, deoarece Biroul Electoral Central a hotărât să nu mai aloce două locuri de senator din cauza faptului că Partidul Oamenilor Tineri (POT) nu a avut reprezentanți în toate circumscripțiile electorale.

(VEZI ȘI: Nicușor Dan nu se uită la bani în cazul retrocedării din parcul IOR. Cât este dispus primarul general al Capitalei să cheltuiască pentru a reda bucureștenilor spațiul verde)

Nu este interesat de funcția de președinte al României

În urmă cu câteva zile, prin intermediul rețelelor de socializare, Cristian Popescu Piedone a anunțat că nu va candida la alegerile prezidențiale din luna mai. Cu acest prilej, fostul primar al Sectorului 5 a lansat și câteva atacuri subtile la adresa anumitor candidați.

„Piedone a fost creat de oameni, pentru oameni! Exist exclusiv datorită oamenilor buni și NU trădez niciodată oamenii buni!Oamenii buni m-au ridicat și m-au susținut când sistemul politic nenorocit m-a legat! Oamenii buni m-au judecat, oamenii buni m-au apărat!Acum… văd multe lacrimi de om bun în jurul meu! Prea multe lacrimi, prea multe suspine…Trăim vremuri tulburi, oameni buni!

Trăim vremuri cu pseudopoliticieni parașutați să tasteze la ordin diverse claviaturi… Cel puțin jumătate dintre inșii înregimentați în politica românească… habar nu au ce este respectul de țară! Din cauza asta, voi sta departe de falșii patrioți și voi lupta în felul meu pentru sfânta noastră țărișoară! NU, deși sunt multe zvonuri pe stradă și-n online, ANUNȚ CĂ NU VOI CANDIDA LA PREZIDENȚIALE! NU MĂ INTERESEAZĂ!”, a scris Piedone pe Facebook.

(CITEȘTE ȘI: Bugetarul din România cu 22.500 de lei salariu și fără să știe vreo limbă străină. Cine este răsfățatul care se bucură de un venit lunar fabulos)

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri