ANPC-ul lui Piedone a început asaltul. Noul șef își respectă promisiunea, sancțiuni aspre după apariția inspectorilor

Autor: Ioana Bucur

Publicat: 11-02-2025 18:38

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

La nici două zile de la promisiunea pe care o făcea românilor și avertismentul transmis antreprenorilor din domeniul HoReCa, ANPC-ul condus de Cristian Popescu Piedone a început o serie de controale. Cea mai recentă acțiune a instituției a scos la lumină nereguli grave într-un restaurant din București.

Abia instalat în funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, fostul primar al Sectorului 5 a transmis că „siguranța consumatorilor este prioritatea zero” și că „toți cei care își permit să își bată joc de sănătatea publică vor suporta consecințele legii”.

Noul șef ANPC a mobilizat inspectorii pe teren. Cel mai recent control efectuat de specialiști s-a încheiat cu amenzi și oprirea temporară a activității, măsuri promise recent de Piedone, în cazurile în care vor fi identificate nereguli ce pot pune în pericol sănătatea clienților.

Te-ar putea interesa și: Cristian Popescu Piedone taie în carne vie, în prima zi de mandat în fruntea ANPC. Amenzi colosale în urma unor controale inopinate

Primele sancțiuni date de ANPC, după mobilizarea promisă de Cristian Popescu Piedone

Pe pagina sa de Facebook, Cristian Popescu Piedone a enumerat problemele identificate la un restaurant de pe Strada Valea Oltului din Capitală.

S.C. PASSION CLUB S.R.L. - Cu punctul de lucru în Str Valea Oltului nr 117 A, Control tematic nr 3385. La data și ora controlului au fost identificate următoarele deficiente:

  • produse alimentare fără elemente de identificare și caracterizare ( sosuri, maioneza, cașcaval ras)

  • produse alimentare fără a avea menționată data deschiderii pe ambalaj ( lapte,toppinguri)

  • produse alimentare cu stare termica modificata ( Burger, mușchi de vita, burta, pui)

  • produse alimentare cu data durabilității minimale depășită ( puii grill - 04.11.2024 și ornente prajituri - 31.10.2024, drojdie și condimente )

  • echipamente de gătit neigienizate corespunzător, cu depuneri de impurități

  • vase și tăvi neigienziate corespunzător

  • burlane hota și ventilatoare cu depuneri de grăsimi

  • echipamente de curățenie în spatiul de gătit

  • echipamente frigorifice cu depuneri de gheață

  • pereți neigienizati corespunzător

  • paviment neigienizat corespunzător

  • ustensile neprofesionale ( cutite, palete)

  • Au fost identificate următoarele produse: paste, orez, piure, mămăligă, fierte în avans și neservite imediat precum și materia prima ( carne pentru ciorbe) refrigerata, ținutea separat de zeama

În mesajul transmis pe pagina de social media a președintelui ANPC, se precizează că operatorul economic a fost sancționat contravențional cu trei amenzi în valoare de 27.000 lei/12.500 lei. În plus, s-a dispus oprirea temporară de la prestarea serviciilor până la remedierea deficiențelor.

Te-ar putea interesa și: Reforma Cristian Popescu Piedone îi sperie pe patroni. Noul șef ANPC a anunțat deja lista neagră a mandatului: „Cei care își bat joc de sănătatea publică vor suporta consecințele”

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri