O femeie de serviciu de la ANR primește un salariu lunar de 4358 de lei, la care i se adaugă și sporul pentru condiții vătămătoare de muncă, în valoare de 400 de lei. Mai mult de atât, bifează și un spor pentru siguranța navigației, în valoare de 237 de lei pe lună. Astfel, ajunge să primească aproape 5.000 de lei.
Salarii pe care le încasează angajații ANR
Situația de la ANR a ajuns în atenția Curții de Conturi încă din anul 2018, după ce vreme de 3 ani, instituția a făcut plăți nelegale, cu titlul de drepturi de natură salarială. Așa-zișii angajați au primit bani din fonduri publice chiar dacă erau detașate de la entități private.
Un casier, de exemplu, câștigă nu mai puțin de 5162 de lei și un spor de 400 de lei pentru condiții vătămătoare sau periculoase. Bonus: primesc și spor pentru siguranța navigației, ca toți ceilalți angajați, fie că ajung sau nu pe mare.
Nu doar cei care încasează banii au salarii bune, ci și șoferii. Cu salariu de 4626 de lei, primesc și spor pentru condiții de vătămătoare, de 157 de lei, spor al siguranței navale, de 314 lei, spor de consemn la domiciliu, 500 de lei. De precizat este că cei care primesc ultimul spor amintit ar trebui, teoretic, să fie disponibili la orice oră din zi și din noapte. Contractul lor de muncă stipulează că nu au voie să părăsească județul fără să ceară aprobare și nu au voie să își închidă telefoanele mobile.
CITEȘTE ȘI: Ce salariu uriaș are un șofer de vidanjă în România. Depășește cu mult lefurile primite de cei mai mulți angajați din țara noastră
Salariul directorului general
Directorul general de la ANR are un salariu fix de 10.800 de lei. Pe lângă suma menționată, primește și un spor de condiții vătămătoare sau periculoase, de 920 de lei. La calcul se adaugă și sporul pentru siguranța navigației, de 1841 de lei. Astfel, ajunge la un total de 13.561 de lei.
Nu doar directorul general este plătit așa cum se cuvine, ci și directorul general adjunct. Salariul său este de 10.002 lei, la care se adaugă, bineînțeles, 1.000 de lei ca spor pentru condiții vătămătoare, 2.000 de lei pentru siguranța navigației. Total: 13.002.
CITEȘTE ȘI: Românii care primesc cu 45% mai puțini bani la salariu, după impozitare. Ce taxe îți oprește statul la salariul minim pe economie













