Fondurile UE sunt un real ajutor pentru țara noastră, în special când vine vorba despre microîntreprinderi. S-a anunțat că valoarea maximă a granturilor pentru zona București - Ilfov a crescut semnificativ, însă se conturează o situație ce pentru unii poate să pară ciudată.
Vești bune pentru unii oameni de afaceri
Vești bune pentru unii afaceriști din București și județul Ilfov. Criteriile de evaluare a proiectelor care vor fi depuse de microîntreprinderi, în cadrul apelului de finanțare „1.8 Sprijin pentru creșterea durabilă și modernizarea tehnologică a microîntreprinderilor” au fost probate în urmă cu puțin timp de Comitetul de Monitorizare a Regio B-IF.
Comitetul a decis și ca valoarea maximă a finanțării nerambursabile acordate pentru fiecare proiect să fie majorată semnificativ. Astfel, de la 200.000 de euro, suma a ajuns la 300.000 de euro.
Eligibile pentru finanțare sunt microîntreprinderile - cu mai puțin de zece salariați - ce au sediul social sau punctul de lucru în zona București-Ilfov și locația de implementare a proiectului în mediul urban, inclusiv localitățile componente și satele aparținătoare municipiilor și orașelor.
Te-ar putea interesa și: Șoferul de camion ajuns milionar în România, lecție de îmbogățire pentru viitorii antreprenori. Cum a ajuns la o cifră de 15.000.000 de euro
Antreprenorii bărbați, marginalizați?
Un detaliu ce va atrage atenția multora, fără dar și poate, este faptul că antreprenorii bărbați nu sunt în fruntea listei de eligibilitate. Din contră, grila de punctaj ce a fost acceptată de Comitet avantajează companiile ce au și femei printre asociați.
Potrivit grilei, firmele în care cel puțin un asociat (cu minimum 25% părți sociale) sau administrator sau reprezentant legal (cu condiția să fi fost desemnat înainte de data de 1 ianuarie 2024) este de gen feminin vor primi trei puncte în plus.
Și Ilfovul este favorizat în fața Capitalei. Se acordă cinci puncte în plus pentru proiectele ce propun investiții în mediul urban al județului Ilfov față de cele ce vor să implementeze investiția în București.
În cazul în care grantul va fi de până în 200.000 de euro, antreprenorii vor fi nevoiți să asigure cel puțin 10% cofinanțare din surse proprii la cheltuielile eligibile. Dacă finanțarea este cuprinsă între 200.000 și 300.000 de euro, afaceriștii vor cotiza cel puțin 20%, contribuție proprie la cheltuielile eligibile.
Te-ar putea interesa și: Gură de aer pentru antreprenori! Guvernul României aprobă o schemă de ajutor de stat de 12,5 miliarde de lei













