Un raport publicat de cei de la BNR relevă presiunile asupra salariilor şi costurilor cu forţa de muncă din mediul privat. Aceste cheltuieli ar putea chiar creşte în perspectivă, pe fondul evoluţiei inflaţiei din următoarele trimestre, precum şi în contextul decalajelor persistente dintre cererea şi oferta de forţă de muncă din anumite sectoare.
Reprezentanţii BNR au arătat că actualele date indică atât descreşteri ale efectivului salariaţilor din economie în lunile aprilie şi mai, cât şi o scădere a ratei şomajului BIM (n.r. conform criteriilor Biroului Internaţional al Muncii) pe ansamblul trimestrului II.
De ce antreprenorii plătesc greu salarii
Din documentul BNR reiese că "presiunile asupra salariilor şi costurilor cu forţa de muncă din mediul privat ar putea creşte în perspectivă, pe fondul evoluţiei inflaţiei din următoarele trimestre şi al comportamentul aşteptărilor inflaţioniste pe termen scurt, precum şi în contextul decalajelor persistente dintre cererea şi oferta de forţă de muncă din anumite sectoare.
În contrapondere sunt însă de aşteptat să acţioneze pachetul de consolidare bugetară implementat începând cu luna august 2025, incluzând componenta politicii salariale şi a angajărilor în sectorul public, precum şi măsurile fiscal-bugetare probabil adoptate în viitor şi incertitudinile asociate, de natură să afecteze cererea de consum, costurile/profiturile firmelor şi activitatea investiţională, cu implicaţii şi pe piaţa muncii.
Influenţe în acelaşi sens ar putea decurge şi din tensiunile comerciale globale, prioritar prin efectele exercitate asupra economiei mondiale şi a comerţului internaţional, precum şi din acordul comercial convenit între SUA şi UE, dar şi din recursul în creştere la angajaţi extracomunitari şi din extinderea digitalizării şi automatizării".
Rata anuală a inflației va creşte
Se pare că ce e mai rău abia urmează: rata anuală a inflației va creşte.
„Astfel, rata anuală a inflaţiei va atinge probabil un vârf de 9,2 la sută în septembrie 2025 şi se va situa la 8,8 la sută în decembrie 2025, mult peste valoarea de 4,6 la sută din prognoza precedentă, dar va coborî la 3 la sută în decembrie 2026, uşor sub nivelul de 3,2 la sută anticipat anterior, şi la 2,7 la sută în iunie 2027”, susţine banca centrală.
În ceea ce priveşte presiunile factorilor fundamentali, s-a convenit că acestea vor rămâne inflaţioniste pe orizontul apropiat de timp - dată fiind mai ales persistenţa presiunilor costurilor salariale din sectorul privat -, dar apoi vor deveni mai pregnant dezinflaţioniste decât s-a anticipat anterior, în condiţiile intensificării lor progresive.


















