Anumite facultăți oferă o șansă tinerilor care nu au promovat examenul de Bacalaureat! Unde puteți studia după liceu, chiar și fără diplomă

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 01-07-2024 12:43

Actualizat: 01-07-2024 12:45

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Liceenii au început de astăzi, 1 iulie, probele scrise ale examenului de Bacalaureat! În principiu, fără diploma de bacalaureat aceștia nu sunt acceptați în învățământul superior însă, se pare că există câteva facultăți care nu țin cont de acest detaliu. Așadar, cei care nu reușesc să promoveze examenul de Bacalaureat mai au o șansă.


Mai exact, vorbim despre învățământul terțiar nonuniversitar. Acesta este organizat în cadrul colegiilor din instituțiile de învățământ superior acreditate și durează între  1 și 3 ani, în funcție de complexitatea calificării.


 

Ce este învăţământul terţiar


Învăţământul terțiar sau  postliceal  este organizat în şcoli postliceale cu personalitate juridică sau ca structuri fără personalitate juridică, în cadrul liceelor cu personalitate juridică, ori în colegii în cadrul instituţiilor de învăţământ superior acreditate, potrivit edu.ro


Și în cazul învăţământului terţiar nonuniversitar , organizarea și funcționarea se face  conform unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educaţiei naţionale.

Iată câteva exemple de colegii la care tinerii se pot înscrie în 2024 fără Bacalaureat:

  • Universitatea Tehnică de Construcții București – Colegiul de Studii Terțiare Nonuniversitare UTCB

  • Universitatea „Spiru Haret” București – Colegiul Universitar „Spiru Haret”

  • Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului – Colegiul de Învățământ Terțiar Nonuniversitar USAMVBT

  • Universitatea din Pitești – Colegiul UPIT

  • Universitatea „Eftimie Murgu” – Colegiul Terțiar Nonuniversitar „Eftimie Murgu” Reșița

  • Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca – Colegiul Terțiar Nonuniversitar USAMVCN

  • Universitatea „Ovidius” din Constanța – Colegiul Universității Ovidius

  • Universitatea Danubius Galați – Colegiul Danubius

  • Universitatea din Petroșani – Colegiul pentru Învățământul Terțiar Nonuniversitar UPET


Citește și: Bacalaureat 2024. Liceenii susțin, astăzi, 1 iulie, prima probă scrisă la Limba și literatura română! Modificările aduce examenului scris

Bacalaureat 2024


Absolvenții de liceu au început probele scrise ale examenului de Bacalaureat 2024 pe 1 iulie, cu examenul la Limba și Literatura Română.  Următoarea probă va fi cea obligatorie în funcție de profil, urmată de cea la alegere.  Rezultatele finale, după contestații, se afișează la data de 12 iulie.

Calendar prima sesiune

3 - 7 iunie: Înscrierea candidaților

7 iunie: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a

17 - 19 iunie: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română [proba A]

19 - 20 iunie: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă [proba B]

19 - 21 iunie: Evaluarea competențelor digitale [proba D]

25 - 27 iunie: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională [proba C]

1 iulie: Limba și literatura română - proba E.a) [proba scrisă]

2 iulie: Proba obligatorie a profilului - proba E.c) [proba scrisă]

4 iulie: Proba la alegere a profilului și specializării - proba E.d) [proba scrisă]

5 iulie: Limba și literatura maternă - proba E.b) [proba scrisă]

8 iulie: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12:00 - 18:00

9 - 11 iulie: Soluționarea contestațiilor

12 iulie: Afișarea rezultatelor finale

Citește și: Băcăuanul care a făcut 100 de milioane de euro într-un an își duce afacerea în Polonia. Un cunoscut brand românesc își deschide puncte de lucru în străinătate
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri