Vineri, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat numărul românilor care au beneficiat de sprijine financiare de la aderarea României la Uniunea Europeană.
Potrivit unui comunicat transmis celor de la Agerpres, în cei zece ani de când România a devenit membră a UE, APIA a gestionat cererile depuse de peste un milion de beneficiari, pentru toate schemele și măsurile implementate.
„Sfârșitul anului 2016 marchează încheierea primului deceniu de când România este membră a Uniunii Europene și, totodată, a primului deceniu de implementare, de către APIA, a schemelor și măsurilor de sprijin finanțate din fonduri europene și naționale destinate susținerii fermierilor români. (...) În tot acest timp, APIA a reușit să gestioneze situațiile și provocările apărute în prelucrarea cererilor depuse de peste un milion de beneficiari, pentru toate schemele și măsurile gestionate”, se arată în documentul citat.
Valoarea plafonului financiar alocat de Uniunea Europeană, pe care APIA l-a derulat în perioada de programare 2007-2014, a fost de 11,82 miliarde de euro, se precizează în comunicat. De asemenea, în perioada 2015-2020, România beneficiază de ajutoare de peste 20 miliarde de euro de la UE.
Vezi și Incendiar! Băiatul lui Sorin Oprescu, omul din spatele operațiunilor de la Malaxa
Descoperire fantastică! Consumul de nuci poate preveni…
Efectele minune ale bicarbonatului de sodiu! Este incredibil câte beneficii aduce
Acuzații incredibile la adresa lui Hilde Brandl, candidată PNL București


















