Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, joi, în deschiderea şedinţei Executivului, că prin proiectul de lege de astăzi, privind zonele metropolitane, Guvernul va îndeplini un jalon planificat pentru sfârşitul lunii iunie. El a menţionat că prin punerea în aplicare a acestei legi se vor face reformele la nivelul autorităţilor locale, prin sporirea accesului la servicii şi mobilitate, la servicii publice furnizate la nivel local,
Premierul a afirmat că prin proiectul de lege de astăzi, privind zonele metropolitane, Guvernul va îndeplini un jalon planificat pentru sfârşitul lunii iunie.
De asemenea, a spus şeful Executivului, ”prin punerea în aplicare a acestei legi reuşim să facem reformele la nivelul autorităţilor locale, prin sporirea accesului la servicii şi mobilitate, la servicii publice furnizate la nivel local, pentru cetăţenii care locuiesc în zonele urbane şi în comunităţile marginale”.
”Practic, aceste reglementări sunt în deplină concordanţă cu priorităţile naţionale de dezvoltare şi cu obiectivele asumate în coaliţie, prin programul de guvernare, conform news.ro
Anunț de la Guvern! Premierul Nicolae Ciucă: 'Prin punerea în aplicare a acestei legi, vom reuși cu adevărat să realizăm reformele la nivelul autorităților locale prin sporirea accesului la servicii și mobilitate'
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

5 minute în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



