Anunț de maximă importanță pentru cei cu credite. Ce se întâmplă la nivelul Băncii Centrale Europene în cazul reducerii dobânzilor actuale

Autor: Ioana Bucur

Publicat: 08-01-2025 07:55

Article thumbnail

Sursă foto: Pixabay

Anul a început cu un anunț important pentru toți cei care au credite. A fost dezvăluită intenția celor de la nivelul Băncii Centrale Europene în cazul reducerii dobânzilor actuale.

O depreciere importantă a euro, inflația, creșterea prețurilor la energie - sunt doar câteva dintre motivele ce ridică îngrijorări specialiștilor. În aceste condiții, Robert Holzmann, membru în consiliul guvernatorilor BCE, a vorbit despre deciziile ce ar putea fi luate în perioada imediat următoare.

În contextul actual, pe fondul unor îngrijorări cu privire la evoluțiile din viitorul apropiat, specialiștii de la Banca Centrală Europeană ar putea decide să aștepte o perioadă destul de lungă până la momentul în care vor adopta o nouă reducere a dobânzii de referință.

„Este posibil să așteptăm mai mult înainte să reducem din nou dobânzile. (...) Este adevărat, unele prețuri la energie se îndreaptă, din nou, în sus. Dar există și alte scenarii cu privire la modul în care inflația ar putea reveni, precum o depreciere importantă a monedei euro", a declarat Robert Holzmann, care este și guvernator al Băncii Naționale a Austriei, într-un interviu publicat în cotidianul Kurier, potrivit Agerpres.

Te-ar putea interesa și: Momeala statului pentru tinerii din România care vor să-și cumpere locuințe. Garanție de 80 la sută din creditele care nu depășesc 120.000 de euro

Ce spun specialiștii Băncii Centrale Europene în cazul reducerii dobânzilor actuale

Expertul a răspuns vehement, „nu văd majorări de dobândă la acest moment", când a fost întrebat care sunt șansele revenirii la politica de majorare a costului creditului în zona euro.

Au existat oficiali din cadrul Băncii Centrale Europene care au susținut că există posibilitatea ca dobânda de referință să fie redusă și mai mult, în contextul în care inflația se apropie de ținta de 2%, iar economia din zona euro trece printr-o perioadă dificilă.

În același timp, se analizează cu atenție orice scenariu posibil generat de o politică comercială mai activă în Statele Unite ale Americii, după revenirea lui Donald Trump la Casa Albă pentru cel de-al doilea mandat. Este posibil ca tarifele lui Trump să ducă la o încetinire generală a economiei, generând și presiuni inflaționiste. Totul depinde de evoluția raportului dolar - euro.

„Un posibil scenariu este acela că tarifele lui Trump vor duce la o încetinire generală a economiei, dar creează și presiuni inflaționiste. Cât de puternic va fi acest efect depinde în mod crucial de cât de mult se va aprecia dolarul și moneda euro se va deprecia", a mai spus Holzmann.

În decembrie 2024, pentru a patra oară în 12 luni, Banca Centrală Europeană a redus dobânzile cu 25 puncte de bază. Măsura a fost luată în condițiile în care economia zonei euro încetinea iar turbulențele politice din Franța și Germania au creat îngrijorări.

Te-ar putea interesa și: Rate mai mici pentru creditele românilor. BNR a făcut anunțul așteptat de milioane de compatrioți care au datorii la bănci

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri