Anunț de ultim moment de la Ministerul Muncii: 'Guvernul a aprobat majorarea salariilor personalului din sectorul bugetar'

Autor: Ion Motea

Publicat: 26-08-2022 14:02

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) a anunțat că Guvernul României a aprobat majorarea salariilor personalului din sectorul bugetar.


 

Guvernul a aprobat, printr-o ordonanță de urgență, majorări salariale pentru personalul plătit din fonduri publice, având în vedere faptul că, în ultimii doi ani, drepturile salariale ale acestor persoane au fost înghețate, ca urmare a măsurilor fiscal-bugetare adoptate în contextul economic actual, determinat de criza generată de pandemia de COVID-19, dar și de criza războiului din Ucraina.


Majorările salariale se acordă începând cu luna august 2022, sub forma unei pătrimi din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021, tuturor categoriilor de personal bugetar, cu excepția celui care ocupă funcții de demnitate publică și a celui încadrat la nivelul administrației publice locale.


Majorările se acordă cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin buget, pe fiecare ordonator principal de credite.”, se arată în comunicatul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.

Vezi și:


Analistul economic Adrian Negrescu: ‘Dacă autoritățile vor crește din pix salariul, fără să se gândească la consecințe, ne putem trezi cu multe firme care își vor plăti oamenii la negru’



Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri