Rovana Plumb a vorbit vineri seară, la ”Punctul de întâlnire”, despre infrastructura României. Ministrul interimar al Transporturilor a declarat că bugetul în acest domeniu este de 13 miliarde de lei, dintre care opt miliarde sunt doar pentru investiții.
”Toate măsurile pe care le-a luat Guvernul au contribuit la creșterea economică ce ne-a dus în Top 5, în 2018. Suntem pe locul 4, în Uniunea Europeană. Avem o creștere economică triplă față de media Uniunii Europene.
Noi avem nevoie să circulăm pe drumuri sigure. Avem nevoie de infrastructură în sănătate și educație, de aceea alocarea bugetară pentru anul acesta în ceea ce privește investițiile este cu 15, 5 miliarde mai mare decât în 2018, adică avem un total de peste 10 miliarde de euro. Cu o alocare de 6 miliarde mai mare în Transporturi.
Până în momentul de față, în România avem 807 kilometri drumuri de mare viteză realizați. Acest număr include și autostrada Bucrești-Pitești, care este făcută înainte de 1989 și are 113 kilometri. Pentru anul 2019, am verificat contractele care trebuie finalizate anul acesta. Sunt foarte multe întârzieri. Conform contractelor ar trebui să se finalizeze cam 122 de kilometri. Eu am o responsabilitate ca și ministru al Fondurilor Europene modul în care sunt implementate proiectele acestea. Sper că acești 122 de kilometri să se finalizeze. Vom încerca să schimbăm managementul la autostrăzi.”, a declarat Rovana Plumb, potrivit antena3.ro
Vezi și
EXCLUSIV Primul român decorat de Klaus Iohannis face acuze grave! Cine e, de fapt, cea mai vitregită categorie socială
Atenție! Pensiile speciale ar putea fi eliminate pentru mai multe categorii de bugetari
Atenție, șoferi! Ce se întâmplă cu modul în care sunt emise polițele RCA
Anunț făcut de Rovana Plumb! 'Până în momentul de față, în România avem 807 kilometri drumuri de mare viteză realizați'
Trending

12 aprActual
Mall deschis de Paște în București. Un supermarket cunoscut i-a urmat exemplul, pentru 12 aprilie

12 aprActual
STB de Paște. Programul pentru transportul public din Capitală

12 aprActual
Spitalele din București care sunt deschise de Paște. Lista cu unitățile deschise în țară, în caz de urgență
Articole Similare

10 aprSocial
Actul pe care nimeni nu are voie să ți-l mai ceară. Este lege, se ia amendă

10 aprSocial
Pensie nouă în România. Proiectul de lege care ar trata pensionarii ca în SUA este în Parlament deja

03 aprSocial
Dosar medical online. CNAS anunță că toți românii vor avea acces la date din confortul casei

02 aprSocial
Minivacanță pentru angajații din România. Zile libere rămase din 2026

31-03-2026 15:01Social



