Ministrul finanțelor publice, Eugen Teodorovici, a prezentat poziţia României faţă de programul de investiţii InvestEU.
„În privinţa programului InvestEU, România s-a pronunţat pentru asigurarea echilibrului geografic în alocarea fondurilor şi a subliniat nevoia simplificării şi flexibilităţii în vederea accesării acestui program de către Statele Membre”, se scrie într-un comunicat de presă al MFP, emis duminică.
Despre programul InvestEU s-a discutat, sâmbătă, la Viena, la a doua sesiune a reuniunii informale a Consiliului pentru Afaceri Economice și Financiare al UE (ECOFIN), unde România a fost reprezentată de ministrul finanțelor publice, Eugen Teodorovici. În cadrul sesiunii, discuţiile s-au axat pe aprofundarea Uniunii Economice şi Monetare din perspectiva programului InvestEU şi a instrumentelor privind consolidarea reformelor structurale şi stabilizarea macroeconomică, propuse în următorul Cadru Financiar Multianual al UE, dar şi pe propunerile pentru impozitarea economiei digitale, conform mediafax.ro
„InvestEU este un nou program de investiţii care va fi finanțat din bugetul UE, aferent Cadrului Financiar Multianual (CFM) 2021-2027, după modelul Planului de Investiţii pentru Europa (aşa-numitul Plan Juncker). Fondul InvestEU va mobiliza investiţii publice şi private, prin intermediul unei garanţii de la bugetul UE în valoare de 38 de miliarde de euro, care va sprijini proiectele de investiţii ale partenerilor financiari, cum sunt grupul Băncii Europene de Investiţii (BEI) şi alţii, şi va spori capacitatea acestora de a-şi asuma riscuri. Domeniile în care UE poate aduce cea mai mare valoare adăugată pentru a atrage investiţii private sunt: infrastructura sustenabilă (până la 11,5 miliarde de euro); cercetare, inovare şi digitalizare (până la 11,25 miliarde de euro); întreprinderi mici şi mijlocii (până la 11,25 miliarde de euro); investiţii sociale şi competenţe (până la 4 miliarde de euro)”, se subliniază în documentul de presă al Finanţelor.
Vezi și
S-a aflat! Cine este omul care a adus-o pe Irina Tănase în apropierea lui Liviu Dragnea – Liderul PSD care a „descoperit-o”
Guvernul Dăncilă pune banii pe masă! Sute de persoane beneficiază de sume importante
Lovitură grea pentru ”ochii și urechile lui Liviu Dragnea”! Ce i s-ar pregăti „supervizorului” Vioricăi Dăncilă
Anunț făcut de Teodorovici! România susţine asigurarea echilibrului geografic
Trending

08:48Entertainment
Anca Alexandrescu, ținta sancțiunilor de la CNA. Emisiunea de la Realitatea Plus se alege cu penalizare, se întrerupe difuzarea la TV

11:30Actual
Verifică dacă factura la curent este mai mare decât ar trebui. Poți plăti suplimentar dacă nu ești atent, sunt doar câțiva pași de urmat

15:32Social
Când intră alocațiile pe luna aprilie. Vești excelente pentru părinți, înainte de Paște

18:37Politica
Taxă în plus pentru fiecare locuitor din Sectorul 1 al Capitalei. Clotilde Armand anunță cât va cere actualul edil de la fiecare cetățean
Articole Similare

15:32Social
Când intră alocațiile pe luna aprilie. Vești excelente pentru părinți, înainte de Paște

24 marSocial
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

24 marSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

22 marSocial
Verificarea vechimii pentru pensie, direct online. Pași simpli de urmat pentru a vedea ce stagiu de cotizare ai

19 marSocial



