Anunț important! Cât vor plăti șoferii
Autor: Mihai Paul, redactor
Publicat: 29-12-2018 12:35
Sursă foto: bugetul.ro
Consiliul Local al Sectorului 4 a decis ca pentru două ore de parcare în locurile publice să se plătească un leu, informează Agerpres. "În funcţie de parcaje - pentru că sunt trei tipuri de parcări: cu barieră, pe stradă şi park&ride - tarifele diferă, dar, în principiu, intervalul tarifar în Sectorul 4 va fi de două ore şi va costa un leu, indiferent de locaţia parcării, mai puţin în park&ride. Deocamdată avem o astfel de parcare, la sol, în zona IMGB şi acolo avem un interval tarifar, de la ora 7,00 dimineaţa la ora 19,00, la un cost de 3 lei. Ulterior acestei ore, adică după ora 19,00, costul este de 3 lei pe oră, astfel încât să nu încurajăm ca acel loc să devină un soi de parcare de reşedinţă pentru cei din zonă, ci, dimineaţa, acesta să fie cât de liber posibil, astfel încât cei care vin din afara Bucureştiului să parcheze acolo şi să plece cu metroul mai departe, în încercarea de decongestionare a traficului", a explicat Ioan Gâf-Deac, city manager în cadrul Primăriei Sectorului 4, conform unui comunicat de presă transmis de autoritatea locală, conform capital.ro.
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



