Anunț important pentru agricultori! Iată cum puteți intra în posesia banilor mai rapid

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 21-04-2023 15:45

Actualizat: 21-04-2023 14:17

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro



Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a făcut un nou anunț pentru fermierii care accesează subvenția aferentă anului 2023.



Agenția eliberează, și acum, adeverințele pentru beneficiarii acestei intervenții, potrivit agro-tv.ro.



„Începând cu 28 martie 2023, APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii DR 06 – Bunăstarea animalelor, care intenționează să acceseze credite în vederea finanțării activităților curente de la instituțiile bancare și nebancare.




Prin adeverință APIA confirmă că fermierul a depus cerere de plată aferentă anului de angajament 2023, pentru DR 06- Bunăstarea animale – pachetul a) porcine sau pachetul b) păsări, precum și valoarea de 85% din suma solicitată în cererea de plată aferentă anului de angajament 2023”, a transmis Agenția într-un comunicat recent.

Până în prezent, APIA a eliberat un număr de 98 de adeverințe, 51 dintre acestea pentru pachetul de păsări, iar restul de 47 pentru pachetul de porcine.

„În ceea ce privește comisioanele practicate de instituțiile finanțatoare, APIA atrage atenția fermierilor care doresc să acceseze credite pentru finanțarea capitalului de lucru în vederea desfășurării activităților curente, să analizeze cu atenție sporită soluțiile de finanțare propuse de instituțiile financiar-bancare și nebancare în ceea ce privește costul acestora, astfel încât să aleagă modalitățile de finanțare care răspund cel mai bine necesităților proprii”, a adăugat instituția.






Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri