Anunț important pentru fermieri! Până când pot depune cererile de plată pentru acordarea ajutorului pentru motorină

Autor: Ancuța Paraschivoiu

Publicat: 11-01-2018 22:23

Actualizat: 11-01-2018 20:19

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

APIA a anunțat termenul până la care fermierii pot depune cererile de plată pentru acordarea ajutorului pentru motorina achiziţionată şi utilizată în agricultură în perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2017.


Acestea se pot depune până la data de 31 ianuarie 2018, inclusiv, informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), într-un comunicat de presă transmis, joi,
AGERPRES.

Potrivit sursei citate, cererile se depun la Centrele Judeţene ale APIA, respectiv al municipiului Bucureşti, de către administratorul/reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia, caz în care împuternicirea este emisă de administratorul/reprezentantul legal şi este însoţită de copia actului de identitate al persoanei împuternicite.


Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre rata accizei standard şi rata accizei reduse (stabilită la 21 de euro/1.000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură a cărui valoare unitară este de 1,7385 lei/litru.


Toate cererile de plată trebuie însoţite de o serie de documente ce pot fi consultate pe pagina de internet a APIA.

Documentele depuse în copie vor fi certificate pentru conformitate cu originalul de către solicitantul sprijinului, însuşite prin semnătură, şi vor purta sintagma 'Conform cu originalul'.

APIA a achitat, în decembrie 2017, peste 177 de milioane de lei pentru acciza la motorina utilizată în agricultură în T3 (perioada 1 iulie - 30 septembrie 2017).

Vezi și Urmează o NOUĂ zi liberă în ianuarie! Ce MINIVACANȚĂ poate oferi Guvernul

CNAS vine cu schimbări importante! Cine va prescrie medicamentele compensate


Încă un divorț între vedete TV! Care a fost motivul de data aceasta


 
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri