Fostul premier al României, Victor Potna, face un anunț incendiar! Acesta a dezvăluit că România ratează o șansă uriașă în această perioadă.
Ponta spune că România ratează şansa de a lansa proiectul de construire a autostrăzii dintre Timişoara şi Belgrad (Serbia) şi că ar trebui să sprijine Serbia în aderarea la Uniunea Europeană, mai ales că vestul României ar putea importa forţă de muncă din ţara vecină.
Fostul premier Victor Ponta, care s-a aflat, miercuri, la Timişoara, a atras atenţia că România ratează oportunitatea de a avea o autostradă spre Serbia, în condiţiile în care deja se lucrează la o autostradă care să lege Turcia - Bulgaria - Serbia şi Ungaria şi care ocoleşte România.
„Dacă vorbim de Serbia, eu cred că România ratează în această perioadă o uriaşă oportunitate, ştiţi foarte bine, am lansat proiectul România - Serbia - Bulgaria, la Craiova, am semnat cu premierul de atunci, actualul preşedinte Aleksandar Vucic ideea de autostradă. A venit Guvernul Cioloş, nu ştiu ce s-a întâmplat. Între timp, astăzi pe autostrada din Turcia, de la Edirne, la Sofia se lucrează, apoi autostrada va avea traseul Sofia - Belgrad, Belgrad - Budapesta şi România va ieşi cu totul de pe harta transportului internaţional", a declarat Victor Ponta.
Ponta a spus că cel mai mare interes al România ar fi fost să ajute Serbia să se integreze în Uniunea Europeană.
„Eu am susţinut întotdeauna şi o susţin şi acum, că cel mai mare interes al României ar fi fost să susţină Serbia să se integreze în Uniunea Europeană, să se integreze economic, să avem o autostradă, să primim muncitori din Serbia, ştiu foarte bine că în Timişoara cea mai mare problemă e să găseşti oameni care să îi angajezi. Faptul că a fost abandonată această autostradă e o mare greşeală pentru România, dar după cum vedeţi, Serbia se descurcă mai bine decât noi. Nu e membră a Uniunii Europene, nu e membră a NATO, dar are nişte lideri politici şi preşedintele Vucic şi premierul Ana Brnabic care sunt de zece ori mai deştepţi şi mai bine văzuţi în America, în Europa", a spus Ponta.
El a dat şi un exemplu de implicare a liderilor sârbi.
„Îmi aduc aminte, într-un weekend când mă critica cineva pentru relaţia mea cu Serbia şi ce îmi place mie în Serbia şi am spus aşa: în acest weekend, domnul preşedinte al Serbiei este speaker la Dabos, doamna prim ministru este speaker la grupul Bilderberg, iar preşedintele României este la schi la Sinaia sau nu ştiu unde şi primul ministru al României este la Scroviştea, aşteptând să o primească domnul Dragnea. Cum am reuşit noi, o ţară de trei ori mai mare decât Serbia, să ne batem joc de ceea ce avem şi cum reuşeşte Serbia prin nişte lideri politici, repet, foarte buni, să îşi promoveze ţara mult mai mult decât noi... Asta e viaţa. Cei mai mari duşmani politici ai românilor sunt românii", a declarat Ponta.
Anul trecut, discuţiile despre Autostrada Timişoara - Belgrad au ajuns într-un punct mort, după ce guvernanţii din România şi Serbia au aruncat vina unii pe alţii pentru eşecul proiectului.
În aprilie 2017, premierul de atunci, Sorin Grindeanu, a anunţat că Guvernul Serbiei a decis să renunţe la proiectul de construire a unei autostrăzi care să lege Timişoara de Pancevo, iar de acolo mai departe să se lege de Belgrad. La fel susţinea şi ministrul Transporturilor din acea vreme, Răzvan Cuc. Reacţia Ministerului sârb al Transporturilor nu a întârziat să apară şi a fost una fermă: românii au renunţat la proiect, şi nu sârbii, care în continuare îşi doresc o autostradă.
Vezi și EXCLUSIV! Caz halucinant! Creștere uluitoare a celei mai mari pensii din România – Ministerul Olguței Vasilescu reacționează
Răsturnare de situație! Declarație-surpriză a lui Eugen Teodorovici
O importantă bancă din România își schimbă numele de la 1 decembrie! Care va fi noua denumire
Anunț incendiar al lui Victor Ponta! Ce șansă uriașă ratează România în această perioadă
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 12-09-2018 20:08
Trending

16:55Actual
Înalta Curte avertizează Guvernul asupra independenței justiției după scrisoarea transmisă Curții Constituționale

10:48Actual
Nervoasa Olguța Vasilescu, replică tăioasă pentru ministrul Apărării. Primărița nu e de acord cu acuzațiile lui Radu Miruță: „Cred că și cu busola în mână s-ar pierde prin Craiova”

09:03Externe
Țara europeană unde au fugit toți giganții auto din Europa. Germania, Franța, SUA sau Japonia au pierdut supremația

08:19Actual
Păcăleala lui Ilie Bolojan pentru 2027. Impozitele se vor mări și anul viitor, în ciuda promisiunilor guvernanților

09:45Actual
Vin geruri și zăpezi în final de februarie 2026. Prognoza meteorologică nu este cea mai optimistă

05 febActual
De ce, în Apuseni, ceasul digital rămâne orientativ, iar ora de vară nu contează în viața de zi cu zi. Singura localitate din România unde timpul se raportează la soare

14:01Actual
Falimentul bate la ușile Capitalei. Ciprian Ciucu nu mai știe ce să facă pentru a salva orașul de la un colaps financiar

14:27Actual
Brandul de haine ieftine invadează Capitala. Unde se deschide primul magazin în care bucureștenii se vor putea bucura de prețuri mici

19:41Social
Ministrul Muncii anunță noi forme de sprijin pentru pensionari. Vor putea primi până la 1.000 de lei

12:24Actual
Se strânge lațul în jurul lui Robert Negoiță. Plasat sub control judiciar, edilul nu mai poate nici să-și continue activitatea în fruntea Primăriei Sectorului 3
Articole Similare

19:41Social
Ministrul Muncii anunță noi forme de sprijin pentru pensionari. Vor putea primi până la 1.000 de lei

19:24Social
DNA pune pe masă mai multe cazuri de corupție la nivel înalt, susține procurorul-șef Marius Voineag

18:43Social
Categoria de pensionari care va primi despăgubiri din partea statului. Seniorii fuseseră taxați fără drept, după o serie de calcule eronate

16:44Social
Românii care au atins minimul de contributivitate pot beneficia de pensie socială. Condițiile de acordare, stabilite de CNPP

05 febSocial



