Șeful agenţiei spaţiale ruse Roscosmos, Dmitri Rogozin, a transmis sâmbătă că Federația Rusă intenţionează să desfăşoare prima unitate militară înarmată cu rachete Sarmat în această toamnă, scrie agerpres.ro
Unitatea va avea sediul la Uzhur, în regiunea Krasnoiarsk, la circa 3.000 km est de Moscova, a spus Rogozin, potrivit TASS, într-un interviu pentru canalul TV Rossiia 24.
Armata rusă a efectuat miercuri un test reuşit cu noua sa rachetă balistică intercontinentală Sarmat, o armă de nouă generaţie cu rază lungă de acţiune despre care preşedintele Vladimir Putin a spus că este fără egal în lume şi îi va face pe inamicii Rusiei să ''reflecteze'.
''Este cu adevărat o armă unică care va consolida potenţialul militar al forţelor noastre armate, care va asigura securitatea Rusiei în faţa ameninţărilor externe şi care îi va face să reflecteze de două ori pe cei care încearcă să ameninţe ţara noastră cu o retorică dezlănţuită şi agresivă'', a afirmat Putin într-o declaraţie televizată după efectuarea testului.
''Noul complex are cele mai înalte performanţe tehnice şi tactice şi este capabil să depăşească toate mijloacele moderne de apărare antirachetă. Nu are echivalent în lume şi nici nu va avea mult timp de acum înainte'', a mai susţinut preşedintele rus, conform AGERPRES
Anunț 'îngrijorător' de la Kremlin! Rusia intenţionează să desfăşoare prima unitate militară înarmată cu rachete Sarmat
Trending

24 marActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

24 marActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

24 marSocial
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

24 marActual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății

08:48Entertainment
Anca Alexandrescu, ținta sancțiunilor de la CNA. Emisiunea de la Realitatea Plus se alege cu penalizare, se întrerupe difuzarea la TV

14 minute în urmăActual
Verifică dacă factura la curent este mai mare decât ar trebui. Poți plăti suplimentar dacă nu ești atent, sunt doar câțiva pași de urmat
Articole Similare

19 marExterne
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15 marExterne
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15 marExterne
Încă o țară europeană îi întoarce spatele lui Donald Trump. De ce avioanele militare americane nu vor putea survola spațiul aerian al acestui stat

15 marExterne
Tatăl Melaniei Trump făcea afaceri din vremea comunismului. A început să pozeze pentru revistele de modă de la 16 ani

14 marExterne



